Diplomaţii europeni susţin că statele membre vor rata, cel mai probabil, termenul limită de ridicare a vizelor de călătorie pentru cetăţenii turci, din cauza unei dispute privind modificarea legislaţiei turce de combatere a terorismului, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Data limită pentru ridicarea vizelor de călătorie este mijlocul lunii iunie, însă noul conflict între Bruxelles şi Ankara ar putea să conducă la ratarea obiectivului acordului UE-Turcia privind migraţia. UE a cerut modificarea legislaţiei de combatere a terorismului, care a fost croită pentru a îi trimite în spatele gratiilor pe disidenţii politici şi pe opozanţii regimului, nu doar pe jihadişti şi pe militanţii kurzi.

Între timp, preşedintele Erdogan ameninţă că nu va face niciun compromis în privinţa legislaţiei de combatere a terorismului, care respectă deja standardele europene, iar orice modificare ar vulnerabiliza ţara într-o periodă dificilă.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

La începutul lunii, Comisia Europeană a recomandat ridicarea vizelor de călătorie, însă doar atunci când executivul turc îndeplineşte toate cele 72 de criterii. Însă, premierul Ahmet Davutoglu, care a reprezentat cel mai important negociator în semnarea acordului UE-Turcia, a decis să îşi depună demisia după exarcebarea tensiunilor între acesta şi preşedinte. Cu doar Erdogan rămas să decidă, un compromis în tabăra turcilor este puţin probabil.

De asemenea, preşedintele PE, Martin Schulz, a susţinut că parlamentarii nu vor aproba ridicarea vizelor până la finele lunii iunie după cum evoluează situaţia în acest moment.

”De facto, o decizie în luna iunie nu mai este posibilă”, a declarat o sursă din diplomaţia europeană.

Europarlamentarii ar putea să aprobe ridicarea vizelor în sesiunea plenară de la 4-7 iulie, însă cel mai probabil situaţia va fi rezolvată abia după vacanţa de vară.

”Un scenariu de octombrie este posibil, însă asta s-ar putea să se întâmple şi în iulie. Să vedem cum se comportă Turcia”, a declarat o sursă.

Săptămâna trecută, Volkan Bozkir, ministrul turc al afacerilor europene, a susţinut că modificarea legislaţiei de combatere a terorismului a devenit peste noapte un câlcâi Ahile pentru acordul UE-Turcia privind migraţia.

Bokzir a confirmat, într-un interviu, că nu este posibil ca Turcia să facă modificările dorite de europeni la legea de combatere a terorismului, pentru că ţara se află într-o situaţie de securitate sensibilă, iar orice modificare ar vulnerabiliza Ankara în faţa teroriştilor. 

Demnitarul a argumentat că legea turcă de combatere a terorimului nu este mai rea decât legile similare din statele europene. Bozkir a precizat că modificarea legii de combatere a terorimului nu face parte din criteriile impuse de Bruxelles pentru ridicarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii turci. Însă, liderii europeni au cerut Ankarei, prin Acordul UE-Turcia privind migraţia, modificarea legislaţiei care pune în pericol statele europene din cauza vulnerabilităţilor şi golurilor legale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.