România, şi mai ales unirea, reprezintă o temă care lipseşte aproape cu desăvârşire în campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, ce vor avea loc duminică în Republica Moldova, comentează Radio France International citat de Flux24.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Doar doi dintre ce nouă candidaţi rămaşi în cursă susţin în mod deschis unirea Republicii Moldova cu România, iar şansele lor de calificare în turul al doilea sunt extrem de reduse.

Cei doi candidaţi declarat unionişti sunt liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, şi lidera Partidului „Dreapta”, Ana Guţu. Ambii sunt cotaţi cu sub 5% dintre intenţiile de vot în sondaje.

Ghimpu, care este deputat, fost preşedinte al Parlamentului şi fost şef interimar al statului în perioada 2009 – 2010, insistă în programul său asupra beneficiilor economice ale unirii cu România prin prisma „intrării automate în Uniunea Europeană„.

Ca metode practice de realizare a unirii, liderul PL propune „promovarea proiectului unirii, astfel încât la alegerile parlamentare din 2018 majoritatea parlamentară să fie unionistă” şi „oferirea (în cooperare cu autorităţile române) a cetăţeniei române tuturor celor născuţi înainte de 1940. Abia după aceasta se va purcede la iniţierea unirii, pe motiv că ‘noi nu am renunţat la această cetăţenie’”.

Guţu este mai directă în mesajul ei şi insistă asupra aspectelor politice. Unul dintre punctele din programul său este „înaintarea proiectului Legii Lustraţiei în Parlament pentru a cunoaşte cine au fost călăii şi trădătorii bunicilor şi părinţilor noştri, cine ne-a furat de-a lungul anilor. Pedepsirea conform legii a criminalilor, lipsirea lor de dreptul de a mai ocupa funcţii de demnitate publică”.

Ca metodă practică de realizare a unirii Guţu propune „acordarea unui milion de cetăţenii fraţilor noştri de peste Prut — ca să poată vota pentru unire aici, în Republica Moldova, şi să putem sorbi Prutul dintr-o înghiţitură, desfiinţând frontiera odată şi pentru totdeauna!„.

O astfel de propunere este menită să contracareze efectele articolului 142 (1) din Constituţia Republicii Moldova care prevede: „Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale.”. O astfel de majoritate este practic imposibil de obţinut în condiţiile actuale din Republica Moldova.

Jandarmul român

În afară de cei doi candidaţi declarat unionişti, ceilalţi candidaţi înscrişi în turul întâi menţionează rar chestiunea unirii şi în general sunt fie împotrivă, fie vagi.

Cel care a abordat într-un mod pronunţat ostil tema unirii a fost favoritul primului tur, liderul Partidului Socialiştilor (PSRM), Igor Dodon, care într-un manifest electoral a reluat tema „jandarmului român„.

Aceasta a fost una dintre temele preferate ale propagandei sovietice după 1944, care specula abuzurile făcute de administraţia românească la est de Prut în perioadele 1918 – 1940 şi 1941 – 1944, între care „jandarmul român care bătea localnici” ocupa un loc de frunte.

O astfel de temă revine din când în când în discursul politicienilor pro-Rusia, cum este Dodon, şi are un anumit ecou în rândul nostalgicilor perioadei sovietice.

Ghimpu i-a răspuns lui Dodon, publicând fotografia purtătoarei de cuvânt a Jandarmeriei Române, Irina Drăgan, declarată de un site american cea mai frumoasă femeie în uniformă din lume.

În rest, unirea cu România a fost menţionată sporadic. De pildă, Maia Sandu, candidată a forţelor de centru-dreapta pro-europene cu cele mai mari şanse de calificare în turul doi alături de Dodon, a declarat că ar vota în favoarea unirii într-un ipotetic referendum, dar nu a făcut alte declaraţii notabile pe această temă.

Liderul Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, care s-a retras miercuri din cursă, pentru a o susţine pe Maia Sandu, insistă pe „statalitatea Republicii Moldova„, se declară moldovean care vorbeşte moldoveneşte şi în mod indirect arată că se opune unirii.

Liderul Partidul Popular European (PPEM), fostul prim ministru, Iurie Leancă, evită întotdeauna un răspuns tranşant la întrebare, explicând că România şi Republica Moldova se vor regăsi în viitor împreună în UE.

În concluzie, tema Unirii cu România nu este una de interes în campania electorală din Republica Moldova, poate şi datorită faptului că sprijinul pentru o astfel de acţiune politică este redus. Cel mai recent sondaj de opinie pe această temă, publicat în luna august, cu prilejul celei de-a 25-a aniversări a independenţei Republicii Moldova, nivelul de sprijin era de 19%.

La începutul acestei luni, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nici România şi nici Uniunea Europeană nu se vor amesteca în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din Republica Moldova.

„S-a înţeles foarte bine că România nu are nu doar un interes special, ci şi un interes legitim în bunul mers al lucrurilor în Moldova. Am convenit să ne corelăm mult mai bine abordările în ce priveşte Moldova. Aceste abordări, evident, nu merg în sensul imixtiunii în Moldova, ci în sensul cel mai curat şi sincer de a sprijini Moldova în parcursul ei european, democratic. Alegerile sunt un capitol special şi am căzut de acord că ar fi incorect să ne amestecăm în procesul de alegeri. Deci noi – şi acelaşi lucru îl va face şi UE – vom fi atenţi la ce se întâmplă, fără însă a ne implica pentru un candidat sau pentru alt candidat. Acest lucru este inadmisibil şi moldovenii vor trebui să decidă pe cine vor alege, fără să avem noi acolo un amestec în campania electorală sau să intervenim în vreun fel”, a spus preşedintele după o întâlnire cu şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.