Premierul Florin Cîţu a precizat că, otrivit datelor INS, creşterea investiţiilor nete cu aproximativ 10% în trimestrul I al acestui an reprezintă un indicator care arată încrederea antreprenorilor, a investitorilor şi a multinaţionalelor în Guvern.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Veşti extraordinare din economie! Investiţiile NETE în economie cresc cu aproximativ 10%.  Foarte important pentru români.  Aceste investiţii reprezintă un indicator care arată ÎNCREDEREA antreprenorilor, a investitorilor şi a multinaţionalelor în guvernul pe care îl conduc. 
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Investiţiile nete reprezintă, printre altele, cheltuielile destinate creării de NOI mijloace fixe, precum şi DEZVOLTĂRII, MODERNIZĂRII şi RECONSTRUCŢIEI celor existente. 
 
Mai simplu, se creează o capacitate mai mare de producţie pentru că se estimează o economie mai mare cu o cerere mai mare şi o PUTERE de CUMPĂRARE mai mare. Creştere economică de care vor beneficia TOŢI românii. Continuăm în acest ritm şi depăşim cele mai optimiste estimări de creştere economică”, a scris Florin Cîţu joi pe pagina sa de Facebook. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.