Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, vineri, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yılmaz, aflat în vizită oficială în România. Şeful statului...
Primarii USR fac investiţii masive în modernizarea mijloacelor de transport public în oraşele pe care le administrează.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a precizat că în acest an, pe primul trimestru, au fost investiţii de 4,5 miliarde euro, un...
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, o ordonanţă de urgenţă prin care Compania Naţională de Investiţii (CNI) devine structură de implementare pentru...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, că Centura Timişoarei merge într-un ritm foarte bun, undeva în iulie anul acesta va fi dată în...
Ministra Educaţiei Ligia Deca a declarat, miercuri la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL Dâmboviţa, că liberalii şi-au asumat reforma în educaţie...
Foarte multe industrii care se redefinesc, de exemplu industria auto nu va mai fi ce a fost cândva, de la apariţia maşinilor electrice, la fel industria de IT...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a anunţat că Executivul a adoptat, marţi, o serie de hotărâri care vizează începerea sau continuarea...
ROCA Investments, companie de private equity din România, celebrează şase ani de activitate pe piaţa locală şi anunţă o evaluare curentă înainte de...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că românii au investit o sumă record, aproape 3,2 miliarde de lei, în emisiunea de titluri de stat Fidelis din...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că Guvernul aprobă în şedinţă mai multe proiecte de investiţii în infrastructura de transport şi de mediu...
Preşedintele Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) Rareş - Ştefan Burlacu şi preşedintele Japan Institute for Overseas Investment...
MInistrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a precizat, după vizita în Emiratele Arabe Unite împreună cu premierul Marcel Ciolacu, că...
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, vineri, că Guvernul îşi doreşte să continue actualele parteneriatele pe care deja le are cu companiile din Emiratele...
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei...
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut întrevederi cu managementul companiei ADQ Al Dahra, cu Khaldoon al Mubarak, CEO al companiei Mubadala, cu reprezentanţii...
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan-Radu Oprea a precizat că este convins că în ţara noastră va creşte numărul de turişti din...
Premierul Marcel Ciolacu a avut, în cadrul vizitei oficiale în Qatar, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din această ţară,...
Consolidarea dialogului politic şi dezvoltarea intereselor comune pentru investiţii în infrastructura de transport, noi tehnologii, digitalizare, energie şi...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, în cadrul declaraţiilor comune cu E.S. Şeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, prim-ministrul...
Poate că eşti deja expert în gestionarea afacerilor din domeniul HoReCa, şi ai multă experienţă în amenajarea spaţiilor destinate acestui segment...
Activele BlackRock au atins un record de 10.500 miliarde de dolari în primul trimestru, iar compania de investiţii a înregistrat o creştere de 36% a...
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a afirmat că şi-ar dori să vadă ”mai multă Mare Neagră la Bucureşti”, întrucât acest lucru ar...
Deputaţii PNL Diana Morar, Gabriel Andronache şi Sebastian Burduja au depus o propunere legislativă ce are ca scop reglementarea anumitor categorii de...
Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi la Palatul Cotroceni, pe directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael...