Scriitoarea Leïla Slimani a câştigat premiul Goncourt, cea mai prestigioasă distincţie din literatura franceză, pentru volumul ”Chanson douce”, publicat de editura Gallimard, potrivit unor imagini transmise în direct, joi, pe contul de Facebook al cotidianului francez Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Scriitoarea franco-marocană Leïla Slimani a câştigat premiul Goncourt pe 2016 încă din primul tur de scrutin, cu 6 voturi dintr-un total de 10. ”Chanson douce” este cel de-al doilea roman al scriitoarei Leïla Slimani.

Cei patru finalişti din acest an pentru premiul Goncourt au fost două femei şi doi bărbaţi - Leïla Slimani (”Chanson douce” – editura Gallimard), Catherine Cusset (L’autre qu’on adorait  - editura Gallimard) Régis Jauffret (”Cannibales” – editura Seuil) şi Gaël Faye (”Petit Pays – editura Grasset). Juriul Goncourt, prezidat în 2016 de Bernard Pivot, a inclus 10 membri.

Deşi paritatea de gen a fost respectată în privinţa celor patru finalişti, în ceea ce priveşte editurile finaliste, situaţia nu a mai fost echilibrată – editura Gallimard fiind reprezentată de două ori, în comparaţie cu editurile Seuil şi Grasset. Specialiştii vorbesc despre trioul ”Galligrasseuil”, o expresie ironică, care reprezintă cele trei edituri, cele mai puternice şi cele mai premiate de Academia Goncourt începând din 1903.

Trebuie spus, de asemenea, că miza este la fel de importantă pentru scriitorul premiat ca pentru editura cu care acesta colaborează. Deşi scriitorul recompensat cu Goncourt primeşte doar un cec de 10 euro, editura în cauză beneficiază de o creştere spectaculoasă a vânzărilor sale. În medie, în ultimii ani, premiul Goncourt a adus editurilor laurate vânzări de peste 350.000 de copii ale romanelor desemnate câştigătoare. 

Leïla Slimani, născută pe 3 octombrie 1981, în Rabat, capitala Marocului, este o jurnalistă şi scriitoare franco-marocană. După ce a absolvit Liceul francez din Rabat, Leïla Sliman s-a mutat în 1999 la Paris şi a absolvit cursurile Institutului de studii politice din capitala Franţei. A urmat un curs de actorie, apoi a obţinut o diplomă în studii mass-media la Şcoala Superioară de Comerţ din Paris. S-a angajat la revista Jeune Afrique în 2008 pentru care a scris diverse articole despre Africa de Nord.

În 2014, a publicat primul ei roman, apărut la editura Gallimard, intitulat ”Dans le jardin de l'ogre”. Subiectul - dependenţa sexuală feminină - şi stilul ei descriptiv au fost remarcate foarte repede de criticii literari, iar romanul ei a fost nominalizat la premiul Flore pe anul 2014.

Cel de-al doilea roman, ”Chanson douce”, a sedus juriul Goncourt din 2016, fiind o dramă tensionată care reprezintă în acelaşi timp o privire tăioasă asupra raporturilor de dominare din lumea contemporană. După un prolog demn de un roman thriller, scriitoarea franco-marocană relatează povestea lui Myriam şi Paul, un cuplu de tineri din Paris, care angajează o bonă atât de ”perfectă” încât devin dependenţi de ea. Romanul este o tragedie perfectă, în care autoarea ”reuşeşte, ca într-un filigran, să alcătuiască portretul propriilor noastre închisori societale şi intime”, afirmă criticul literar francez Kerenn Elkaïm, citat de Livres Hebdo.

Relatând povestea excesivă a unei bone care ucide copiii unui cuplu de mici burghezi parizieni, romanul ”Chanson douce” captivează cititorul graţie unei forţe uluitoare, ce provine atât din stăpânirea perfectă a naraţiunii de către Leïla Slimani, cât şi din stilul ei de a scrie, sec, clinic şi precis, potrivit Le Monde.

În 2015, premiul Goncourt a fost atribuit scriitorului Mathias Enard, pentru romanul ”Boussole”, publicat de editura Actes Sud.

Prix Goncourt este un premiu literar care recompensează scriitori de limbă franceză, creat prin testament de Edmond de Goncourt, în 1892. Societatea literară Goncourt a fost oficial înfiinţată în 1902, iar primul premiu Goncourt a fost atribuit pe 21 decembrie 1903. Acest premiu anual este decernat la începutul lunii noiembrie de Academia Goncourt, după trei preselecţii succesive, care sunt anunţate în septembrie şi octombrie, dintre romanele publicate în Franţa în anul în curs. Prix Goncourt este cel mai vechi premiu literar francez şi, de asemenea, este considerat cel mai prestigios dintre trofeele de acest tip atribuite în Franţa.

Premiul Goncourt este atribuit în fiecare an în restaurantul Drouant din Paris.

Sezonul 2016 al marilor premii literare din Franţa a debutat pe 25 octombrie, odată cu atribuirea premiului Fémina, ce a fost acordat scriitorului Marcus Malte, desemnat învingător la secţiunea ”roman francez” cu volumul ”Le Garçon”.

Joi, 27 octombrie, scriitoarea Adélaïde de Clermont-Tonnerre a câştigat Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze pe anul 2016, cu volumul ”Le dernier des nôtres”.

Miercuri, 2 noiembrie, premiul Médicis pentru roman francez a fost atribuit, scriitorului Ivan Jablonka pentru volumul ”Laëtitia ou la fin des hommes”, publicat de editura Seuil.

Joi, 3 noiembrie, în acelaşi timp cu premiul Goncourt şi tot la restaurantul Drouant din Paris, a fost atribuit şi premiul Renaudot. Acest trofeu literar a fost atribuit scriitoarei Yasmina Reza pour volumul ”Babylone”, publicat de editura Flammarion.

Premiul Interallié, care va închide sezonul marilor trofee literare din Franţa, va fi decernat marţi, 8 noiembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.