Preşedintele american Donald Trump laudă eforturi recente ale Pakistanului cu privire la Afganistan, în contextul în care Washingtonul se dezangajează sin...
Preşedintele american Donald Trump a salutat miercuri arestarea în Pakistan a lui Hafiz Saeed, unul dintre presupuşii organizatori ai atentatelor de la Mumbay...
Talibani şi diverşi oficiali afgani de rang înalt au încheiat un dialog politic la Doha prin care s-au angajat să stabilească o ”foaie de drum a păcii”...
Doi militari americani au fost ucişi miercuri în Afganistan, a anunţat NATO, la o zi după o vizită a secretarului de Stat american Mike Pompeo la Kabul, care...
Preşedintele american Donald Trump a confirmat că vrea să graţieze mai mulţi militari judecaţi de crime de război, declanşând un val de critici cu...
Statele Unite sunt de acord cu rivalii lor rus şi chinez asupra unui punct-cheie în negocierile de paceîn Afganistan, şi anume retragerea trupelor străine...
Forţele americane şi afgane au ucis, pentru prima oară, mai mulţi civili decât talibanii, relevă un raport ONU pe primul trimestru din 2019, relatează AFP.
Emisarul american în Afganistan Zalmay Khalilzad s-a declarat dezamăgit, vineri, după anularea unei întâlniri între reprezentanţi talibani şi...
Fondatorul talibanilor, defunctul mollah Omar, a trăit ani de zile în apropierea unei baze, în sudul Afganistanului, în timp ce era unul dintre cei mai...
Emisarul special american pentru Afganistan Zalmay Khalilzad a anunţat luni că s-a întâlnit, la Doha, cu un reprezentant taliban de rang înalt, în prima zi...
Anul 2018 a fost cel mai sângeros în privinţa victimelor civile ale conflictului din Afganistan, unde s-au înregistrat 3.804 de morţi, marea majoritate...
Insurgenţii islamişti talibani au anunţat miercuri că Statele Unite le-au oferit - în cadrul unor negocieri cu ei, luna trecută, în Qatar - să reducă la...
Emisarul american însărcinat cu negocierile cu talibanii a salutat sâmbătă ”progrese importante” în vederea găsirii unei soluţii care să pună capăt...
Talibanii au avertizat Statele Unite că pot suferi o înfrângere ca cea a sovieticilor, în anii '80, în cazul în care părăsesc Afganistanul, în timp ce...
Reprezentanţi ai talibanilor au purtat, timp de trei zile, negocieri cu emisarul Statelor Unite Zalmay Khalilzad în Qatar, unde gruparea insurgentă deţine un...
Talibanii au răpit 43 de persoane angajate la construirea unui drum, într-un atac în sudul Afganistanului în care au fost ucişi patru poliţişti, au...
Optimismul cu privire la o îmbunătăţire a securităţii în Afganistan nu corespunde realităţii de pe teren, arată Pentagonul într-un raport, în care...
Talibanii afgani i-au invitat marţi pe americani să ”doscute direct” cu reprezentanţii lor în Qatar, o iniţiativă surprinzătoare după luni de...