Asistentul care îngrijeşte un adult cu handicap accentuat va primi, pe lângă salariu, o alocaţie lunară de 600 de lei pe lună, iar cel care îngrijeşte un...
Un ofiţer al armatei germane, suspectat că a planificat un atentat dându-se drept un refugiat sirian, urmează să fie eliberat din lipsă de probe, a anunţat...
Deputatul PMP Iacob Puşcaş a depus la Senat o propunere legislativă, intitulată Lege privind consolidarea statului prin susţinerea creşterii demografice,...
Alocaţia de hrană în spitale a fost majorată printr-o hotărâre adoptată miercuri de Guvern, iar potrivit acestui act normativ o altă categorie de persoane...
Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, s-a angajat să îi plătească 2,5 de milioane de lire sterline balerinei care va da naştere, în luna...
Spitalele pot creşte, din octombrie, alocaţiille de hrană pentru pacienţi, care nu au mai fost schimbate de opt ani, în funcţie de afecţiunile pentru care...
Acordarea alocaţiei pentru susţinerea familiei, de care beneficiază familiile cu venituri reduse care au copii în întreţinere, nu va mai fi condiţionată...
Alocaţia zilnică de hrană pentru deţinuţi ar putea fi majorată cu aproape 50 la sută, respectiv de la 3,5 lei, cât este în prezent, la 5 lei, a anunţat,...
Guvernul francez urmează să precizeze în următoarele şase luni condiţiile unei implementări a unei viitoare alocaţii destinate persoanelor aflate într-o...
Allison, o fetiţă americană în vârstă de 11 ani, şi-a donat întreaga alocaţie, pentru ca autorităţile din statul Ohio să cumpere veste antiglonţ...