Partidul Rassemblement national (RN, extremă dreapta) ”are posibilitatea să câştige alegerile” legislative de la 30 iunie şi 7 iulie şi ”să facă un...
Preşedintele rus Vladimir Putin a stabilit vineri, de facto, capitularea Ucrainei drept condiţie a unor negocieri, cu o zi înainte de un summit în Elveţia,...
Partidul Conservator (Tories) al premierului britanic Rishi Sunak este devansat pentru prima oară într-un sondaj de către Partidul Reform UK (antimigraţie) al...
Phoenix - al cincilea cel mai important oraş din Statele Unite - suferă din cauza unei poliţii obişnuite a unor violenţe ”sistematice”, care foloseşte...
Rusia anunţă vineri că a doborât în noaptea de joi spre vineri 87 de drone Ucraine, dintre care 70i au vizat regiunea Rostov (sud), în care se află...
Un băiat în vârstă de cinci ani a murit, iar altul a fost rănit într-o alunecare de teren în Austria, unde săptămâni de precipitaţii puternice au...
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, la întâlnirea cu reprezentanţii Băncii Mondiale, că stabilitatea economică şi continuarea procesului de reforme sunt...
Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor...
Guvernul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri...
Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă care aduce modificări pentru operatorii economici din subordinea, în coordonarea, sub autoritatea organelor...
Guvernul a schimbat, prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, legislaţia privind locuinţele de protocol ale Regiei Autonome „Administraţia...
Guvernul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă care instituie posibilitatea legală de asigurare, prin AFM, a finanţării din Fondul pentru mediu cu 167,6 de...
Guvernul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru...
Un activist ecologist german, Wolfgang Metzeler-Kick, în vârstă de 49 de ani, care se afla în greva foamei de trei luni, cu scopul de a denunţa politica...
Presa italiană şi lideri politici denunţă joi încăierări, care au avut loc miercuri, între deputaţi într-un ”Parlement Far West” în timpul unor...
Italia încearcă să ”atenueze” o Declaraţie a G7 privind avortul prin retragerea evocării unor întreruperi voite de sarcină ”sigure şi legale”,...
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că, în şedinţa de Guvern de joi, a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr....
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că Executivul continuăm procesul de reorganizare cu Ministerul Finanţelor, ANAF şi alte instituţii guvernamentale. El şi-a...
Patru nave ale Marinei de război ruse - inclusiv un submarin cu propulsie nucleară - au sosit în Cuba, într-o escală de cinci zile, în contextul unor...
Cel puţin opt persoane au fost ucise, iar alte 21 rănite în Ucraina, într-un atac rus cu rachetă la Krivoi Rog, anunţă miercuri preşedintele ucrainean...
Zeci de migranţi care au fost plasaţi în detenţie de către autorităţile britanice pentru a fi expulzaţi către Rwanda au fost eliberaţi, anunţă...
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius propune un nou model de serviciu militar - obligatoriu - al unor eventuali recruţi în vederea consolidării...
Brigada ucraineană Azov anunţă că Statele Unite au decis să-i acorde un ajutor militar - după un embargo de zece ani, motivat de îngrijorări privind...
Peste 35 de persoane au murit în incendiul unei clădiri în care sunt cazaţi muncitori străini în Kuwait, anunţă miercuri Ministerul kuwaitian de Interne,...
Militarii ruşi desfăşuraţi în Nagorno Karabah din toamna lui 2020 şi-au încheiat miercuri retragerea din Azerbaidjan, anunţă Ministerul azer al...