Tanczos Barna: 20 de euro pentru fiecare porc crescut în gospodărie / Senatul a adoptat propunerea legislativă pe care am iniţiat-o pentru a sprijini gospodăriile şi fermele comerciale mici în prevenirea răspândirii pestei porcine africanePolitic Intern2 nov 2026
Memorandum de cooperare între SRI şi Transportation Security Administration pentru securitatea aviaţiei civilePolitic Extern2 nov 2026
UE denunţă ”atacuri cibernetice repetate extrem de îngrijorătoare” în supermarketuri din Europa. Comisarul european pentru Agricultură denunţă o tentativă deliberată de perturbare a lanţului aprovizionării alimentare şi de subminare a încrederii consumatoExterne2 nov 2026
Alfred Simonis a primit 165.000 de euro ca dar la nuntă şi la botezurile primilor doi copii/ Ce sume au declarat alţi politicieniPolitic Intern2 nov 2026
Zeci de monumente, statui, busturi şi lucrări de artă din Timişoara vor intra într-un program de întreţinere, reparare şi conservareCultură-Media2 nov 2026
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a acordat ”puteri” Guvernului în negocierile cu SUA, anunţă preşedintele iranian Massoud PezeshkianExterne2 nov 2026
Aventurierul britanic Karl Bushby, un fost paraşutist, primit ca un erou după 28 de ani de mers pe jos prin lumeExterne2 nov 2026
Alexandru Rogobete: Pe 15 noiembrie are loc Concursul Naţional de Rezidenţiat/ 9.969 de candidaţi pentru 5.483 de locuri şi posturi/ Ştiu câtă muncă se află în spatele unui astfel de examenSocial2 nov 2026
Dumitru Costin (BNS): Această creştere a salariului minim nu este o nebunie din capul liderilor de sindicat / Va fi convocat Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog SocialSocial2 nov 2026
Pro TV anunţă noua grilă - „Dansez pentru tine” revine pe post, serialul „Băieţi Buni: Pe Viaţă” continuă şi formatul „Most Wanted” este o premierăCultură-Media2 nov 2026
Termoenergetica: 71% dintre asociaţiile de proprietari au apă caldă şi căldură la parametri corespunzători/ Care este situaţia celor patru centrale electrotermice care deservesc CapitalaSocial2 nov 2026
Iranul se declară pregătit să redeschidă Strâmtoarea Ormuz în două zile, în anumite condiţii. Trump îi cere la telefon lui Netanyahu să nu atace Iranul după ”midterms” şi să lase negocierile să continue. Ali Bagheri şi sultanul Omanului, în ChinaExterne2 nov 2026
Gabriel Andronache (PNL), despre comisia de anchetă Mykonos-Nordis: Din păcate, în BP a ieşit ”un fel de ciorbă pesedistă”, cu sprijinul tacit al grupului AUR. Proiectul iniţial a fost completat cu o serie de obiectivePolitic Intern2 nov 2026
„Eu contez”, filmul Alinei Şerban, nominalizat la European Young Audience Award şi câştigător al Premiului Publicului la Les Films de Cannes à BucarestEntertainment2 nov 2026
Studiul de fezabilitate pentru restaurarea Muzeului Naţional de Istorie a României, în etapă finală/ Patrimoniul, ambalat şi pregătit de mutare/ Lucrările vor dura 5 ani iar costurile se ridică la 150 de milioane de euroCultură-Media2 nov 2026
Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat introducerea în plen a solicitării PNL-USR privind Comisia de anchetă Mykonos-Nordis şi a cererii AUR-S.O.S România de înfiinţare a unei Comisii privind impactul migraţiei asupra securităţii naţionalePolitic Intern2 nov 2026
Ten Hag consideră că retrogradarea este o posibilitate pentru Manchester United: „Dacă intri în acest cerc vicios... Da, atunci lucrurile pot deveni foarte, foarte dificile”Sport2 nov 2026
Cea mai mare problemă a Coifului de la Coţofeneşti după spectaculosul furt, rezolvată/ Restaurarea artefactului s-a făcut cu metode experimentaleCultură-Media2 nov 2026
Cel mult o treime dintre organizaţii sunt împotriva lui Ilie Bolojan, declarat, sau dispuse să treacă în cealaltă barcă la un hop / Argeş, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, filiale care se poziţionează clar împotriva lui Bolojan (Cotidianul)Politic Intern2 nov 2026
Nordis - 1173 de creditori sunt chemaţi marţi să decidă cu privire la reluarea lucrărilor la toate blocurile din Complexul Mamaia şi la cele din Braşov / Ce se întâmplă la blocul din complexul Mamaia pentru care a fost deja aprobată reînceperea lucrărilorEconomic2 nov 2026
Ilie Bolojan: Nu i-am cerut preşedintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD, ca să fie lucrurile cât se poate de clareastăzi, 14:31
Diana Şoşoacă, trimisă în judecată pentru ultraj împotriva a doi poliţişti/ Aceştia au mers să îi dea o amendă emisă după ce s-a filmat în cabina de vot, la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024astăzi, 09:36
Alexandru Nazare: Deficitul României scade. Scade pe metodologia naţională şi scade pe metodologia europeană. Scade în fiecare trimestru faţă de trimestrul corespunzător al anului trecut/ Nu există o cifră pentru români şi alta pentru Bruxellesastăzi, 11:00
UPDATE - Nicuşor Dan l-a anunţat pe jurnalistul Ovidiu Vanghele că nu mai are voie la Palatul Cotroceni: Faţă de injuriile pe care mi le-aţi adus, am dispus să nu mai veniţi la conferinţe. Colegii miloşi au sărit peste ordinul meu / Reacţii - VIDEO ieri, 21:52
Profit.roULTIMA ORĂ Producție mutată din Italia spre România. Indienii de la Varroc favorizează din nou piața locală
Cotidianul.roDe la „ascultăm și nu judecăm” la șefia TVR: Dragostea cu năbădăi din relația PSD-AUR dă roade
Spotmedia.roCum au ajuns peste 3.000 de tarantule, ascunse printre șosete murdare, într-un aeroport (Video)
Afecţiunile proctologice pot fi tratate cu disconfort minim: „Problema nu este tratamentul, ci tendinţa pacienţilor de a se autodiagnostica”
Fundaţia Bog’Art, alături de Pădurea Prieteniei: 2.512 persoane au plantat simultan pentru un nou record mondial
Antalya găzduieşte COP31, cel mai important summit mondial dedicat schimbărilor climatice, cu 12 zile tematice
Platinum by ROKA Development, două premii şi Five Stars la Romanian Property Awards 2026. Cum evoluează proiectele companiei
INTERVIU VIDEO: Miliardele nu iartă greşelile scrise cu litere mici. Cristina Ivan şi Diana Cociaş ne explică de ce
Cum va arăta lumea în 2040? Munca, educaţia şi viaţa în epoca AI. Şase experţi de notorietate internaţională aduc la Bucureşti o conversaţie despre viitorul omului
Ilie Bolojan: Nu i-am cerut preşedintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD, ca să fie lucrurile cât se poate de clareastăzi, 14:31
Şoferul român reţinut după carambolul de pe autostrada Trakia, soldat cu 11 morţi, nu a fost pus sub acuzare şi a fost eliberat. El a fost audiat ca martor / Un alt român, în comă indusă, este în stare criticăastăzi, 19:54
Diana Şoşoacă, trimisă în judecată pentru ultraj împotriva a doi poliţişti/ Aceştia au mers să îi dea o amendă emisă după ce s-a filmat în cabina de vot, la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2024astăzi, 09:36
Arad: Bărbat, trimis în judecată pentru că şi-a violat fiica timp de trei-patru ani, de pe când aceasta avea vârsta de 9-10 ani / Soţia lui cunoştea abuzurile, dar a plecat în străinătate / A fost şi ea trimisă în judecatăastăzi, 17:37
UPDATE - Curtea de Apel Bucureşti amână pentru 2 decembrie judecarea dosarului în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de tentativă de lovitură de statastăzi, 13:05
Kushner şi Witkoff se întâlnesc joi cu Putin la Moscova şi cu Zelenski la Dublin, după negocierile de la Abu Dhabi, salutate de către negociatorul ucrainean David Arahamia drept ”o dinamică bună”astăzi, 17:15
Fotbal: Un tânăr jucător de 22 de ani, format la Rouen, a murit în urma unui atac de cord la antrenamentastăzi, 17:36
POLITICO: SUA vor cere „binecuvântarea” lui Putin pentru ca Europa să se alăture negocierilor cu Ucraina. Jared Kushner: „Dacă Europa ar putea identifica o persoană care să vorbească în numele său, ar fi o realizare mai mare decât a-i convinge pe ruşi”astăzi, 21:39Externe
Portarul Robert Sanchez a scăpat nevătămat dintr-un accident la volanul unui Ferrari, pe circuitul Nürburgringastăzi, 21:38Sport
Cluj: Doi bărbaţi s-au intoxicat cu vapori de diluant în timp ce vopseau un bazin de apă / Sunt conştienţi şi primesc îngrijiriastăzi, 21:24Eveniment
Ministrul Muncii anunţă că platforma Work in Romania, pentru angajarea lucrătorilor din afara Uniunii Europene, este funcţională astăzi, 21:20Politic Intern
O maşină a lovit un autoturism parcat, un imobil şi o ţeavă de gaz, pe o stradă din Brăila / Şoferul a dispărut de la faţa loculuiastăzi, 21:07Eveniment
Baschet masculin: Dinamo Bucureşti şi SCMU Craiova, eşecuri în grupele FIBA Europe Cupastăzi, 20:54Sport
Sorin Lazăr a preluat funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi: Eforturile se vor concentra pe elaborarea Programului pentru anul următor, astfel încât misiunile de audit pe care le vom planifica să acopere cât mai bine zonele de risc identificateastăzi, 20:50Economic
Suedia îşi revizuieşte Constituţia pentru a putea retrage cetăţenia persoanelor cu dublă cetăţenieastăzi, 20:43Externe