Un device montat pe copac, care identifică imediat sunetele făcute de instrumentele de tăiat arbori, ar putea constitui una dintre cele mai eficiente şi mai accesibile măsuri împotriva defrişărilor ilegale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizaţia americană nonprofit Rainforest Connection a creat şi a instalat deja în mai multe ţări peste 200 de dispozitive, care sunt folosite pentru monitorizarea pădurilor.

Este vorba de telefoane vechi, recondiţionate pentru a folosi panouri solare. Acestea înregistrează şi transmit datele audio către un server central unde sunt procesate în timp real de un software care a învăţat să distingă sunetul făcute de drujbe, fierăstraie şi alte instrumente folosite pentru tăierea copacilor.

Printr-o aplicaţie specială, pădurarii sau organele de ordine sunt alertate imediat.

Compania americană, care a început strângând 167.000 de dolari în urma unei campanii pe KickStarter, operează în special în Africa şi America de Sud. În prezent, Rainforest Connection are un buget anual de peste 1 milion de dolari, fiind finanţată, printre alţii, de Google şi Huawei.

Sistemele de monitorizare acoperă în prezent o arie de aproximativ 2.500 kilometrii pătraţi. Fiecare dispozitiv montat pe un copac ascultă pe o rază de 1,5 kilometri.

Organizaţia a identificat şi alte aplicaţii ale acestei tehnologii şi vrea să instaleze şi mai multe sisteme care să ajute cercetătorii în monitorizarea şi studierea speciilor de animale rare sau pe cale de dispariţie.

Supravegherea audio cu ajutorul inteligenţei artificiale este folosită şi pentru studii submarine, care vizează comportamentul balenelor şi efectele ecologice ale forajelor realizate de platformele petroliere maritime.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.