Compania farmaceutică japoneză Eisai şi Biogen au anunţat că au obţinut rezultate pozitive într-un studiu clinic referitor la un medicament de tratare a Alzheimer, în cazul pacienţilor care au primit doza maximă de tratament, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit companiilor, cea mai mare doză a medicamentului BAN2401 a arătat o încetinire semnificativă a progresiei bolii, din punct de vedere statistic, la încheierea studiului clinic de 18 luni, comparativ cu pacienţii care au primit placebo.

Studiul clinic, care a implicat 856 de pacienţi cu boală Alzheimer aflată în stadiu incipient, a implicat administrarea a cinci doze de tratament.

Biogen, cu  sediul Cambridge, Massachusetts, a anunţat în decembrie anul trecut că medicamentul nu a reuşit să îndeplinească obiectivul principal al studiului, dar a precizat că studiul va continua timp de 18 luni, pentru continuarea analizei.

Biogen şi Eisai au anunţat că vor prezenta ulterior rezultatele amănunţite ale studiului.

BAN2401 este unul dintre medicamentele care ţintesc o proteină numită beta amyloid, care formează plăci toxice în creier, o cauză care stă la originea declanşării Alzheimer.

În prezent nu există un tratament care să încetinească progresia Alzheimer, cea mai comună formă a demenţei. Medicamentele actuale nu fac decât să atenueze unele simptome.

Cele două companii dezvoltă şi un al doilea medicament pentru Alzheimer, aducanumab.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.