Cu ajutorul unei reţele neuronale, oamenii de ştiinţă au putut crea amprente sintetice cu care au păcălit senzorii de amprentă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cinci specialiştii de la mai multe instituţii de învăţământ superior din Statele Unite au lucrat împreună pentru crearea unei reţele neuronale pe care au antrenat-o în crearea artificială a amprentelor cu scopul testării vigilenţei senzorilor montaţi în prezent pe multe dispozitive, inclusiv pe smartphone-uri.

Reţeaua neuronală a procesat un număr foarte mare de imagini ale unor amprente reale, până în punctul în care a ajuns să poată crea singură amprente sintetice.

Validitatea amprentelor sintetice create de reţeaua neuronală a fost apoi testată cu ajutorul unui algoritm care simulează parametrii de funcţionare ai senzorilor disponibili în prezent.

Amprentele care nu au fost recunoscute iniţial de algoritm au suferit apoi un proces sensibil de modificarea până când au putut trece drept amprente reale, recunoscute de senzori.

Amprentele sintetice nu trebuie să se potrivească 100% cu cele reale, ci doar să se apropie suficient de mult. Asta pentru că orice senzor de amprente, pentru a funcţiona rapid şi a oferi o experienţă bună, acceptă o anumită marjă de erori false pozitive. Acest procent diferă de la senzor la senzor şi de la producător la producător.

Creaţiile sintetice, numite de cercetători DeepMasterPrints, trebuie să se situeze în marja de eroare a senzorului vizat.

Această tehnică nu este necesar a fi construită în jurul unei anumite persoane targetate, ci poate fi folosită pentru a crea amprente sintetice în masă, care să fie folosite pe un număr mai mare de dispozitive.

Rata de succes depinde de procentul de eroare acceptat de senzori. În cazul unui senzor care acceptă erori în procent de 1%, amprentele DeepMasterPrints au păcălit senzorii în 77% din cazuri.

La scanerele mai stricte, cu rată de eroare de 0,1%, procentul de reuşită a fost de 22%. Cu cât rata de erori acceptate este mai mică, cu atât creşte nivelul de securitate dar, în acelaşi timp, se reduce şi calitatea experienţei oferite utilizatorilor, care ar trebui să acorde mai mult timp şi atenţie acestui tip de autentificare.

Metoda dezvoltată de cercetători nu are scopul de a ajuta hackerii, ci de a atrage atenţia asupra lacunelor pe care autentificarea cu amprenta, foarte răspândită în prezent, le are.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.