Blue Origin şi-a făcut publice planurile pentru o viitoare aşezare umană pe Lună, scop în care va trimite primii oameni pe satelitul natural al Pământului peste 5 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

A.C. Charania, Directorul pentru Dezvoltare al Blue Origin, compania spaţială patronată de Jeff Bezos, a făcut publice planurile proiectului Blue Moon, un proiect al cărui prim pas este un zbor pe Lună până în 2023.

Blue Origin dezvoltă în prezent mijloacele necesare transportării pe Lună a oamenilor şi a încărcăturilor necesare pentru viitoare proiecte atât cu agenţia spaţială NASA, cât şi cu diverşi parteneri privaţi.

Proiectul are atât o latură ştiinţifică, care ar putea ajuta la mai buna înţelegere a Lunii şi a anumitor aspecte legate de corpuri cereşti şi spaţiu în general, cât şi o latură comercială care ar putea implica identificarea, extragerea şi transportul anumitor resurse de pe Lună.

Anunţul celor de la Blue Origin vine la puţin timp după ce NASA a anunţat că intensifică planurile pentru reînceperea explorării Lunii, o iniţiativă susţinută de actuala administraţie de la Casa Albă.

Însă, planurile NASA prevăd o primă aterizare pe Lună deja în 2020, ceea ce nu coincide cu programul companiei lui Jeff Bezos.

Blue Origin are în derulare mai multe proiecte premergătoare aterizării pe Lună, printre care:

Testarea navei suborbitale autonome New Shepard, care ar trebui să transporte pasageri privaţi până la finele acestui an;

Construirea rachetei BE-4 care funcţionează cu gaz lichefiat;

Dezvoltarea rachetei orbitale New Glenn care va folosi motoarele de la BE-4 pentru a plasa sateliţi pe orbită începând cu 2020.

Blue Origin, companie în care Jeff Bezos investeşte aproximativ un miliard de dolari anual, şi-a dublat numărul de angajaţi în ultimii doi ani, ajungând în prezent la peste 1.500 de angajaţi şi având listate peste 230 de posturi noi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.