Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al FC Dinamo, a declarat, joi seară, că există potenţiali investitori interesaţi de club, iar stadiul negocierilor a depăşit pragul de ”simple discuţii”. El a precizat că pentru Dinamo este crucială venirea unor investitori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Sunt foarte optimist că va veni un investitor. Mă ocup în principal de această problemă. Nu le mai pot considera simple discuţii, alte amănunte nu vă pot da. E vorba despre nişte oameni foarte serioşi, cu resurse, şi îmi pun mari speranţe că vom concretiza ceva. Mă încânta modul în care dumnealor pun problema în privinţa potenţialelor performanţe ale lui Dinamo. E vorba de oameni cu experienţă în domeniul sportiv. Va fi foarte bine pentru Dinamo dacă vor veni. Nu e condiţionată venirea dumnealor de rămânerea în Liga 1, dar ar fi un atu rămânerea în Liga 1. N-am stat la masă cu oricine, am stat la masă cu diferiţi oameni care au vrut la Dinamo. I-am verificat şi i-am ignorat pe cei pe care am simţit că nu sunt ce trebuie cu Dinamo.”, a spus Zăvăleanu, la Digi Sport Special.

”Dacă nu găsim un investitor pentru Dinamo, faptul că Dinamo rămâne sau nu în prima ligă nu are nicio importanţă. Probabil ne-am mai descurca cu banii din drepturile TV şi sponsori încă un an, dar anul următor ar veni momentul în care să plătim datoriilor din urmă. Din decembrie 2022, trebuie să începem să plătim ratele pentru datoriile de dinainte de începerea procedurii. Avem de plătit 7-8 milioane de euro la diferite date. Această sumă este maximă, sunt sumele care trebuie plătite conform planului de reorganizare. Investitorul trebuie să aibă 8 milioane şi să suporte cheltuielile curente ale clubului”, a mai afirmat el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.