Younes Hamza (33 ani) şi-a încheiat conturile cu gruparea elenă de prim eşalon Aris Salonic, alegând să-şi continue cariera la FC Petrolul Ploieşti. El va fi prezentat, oficial, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, anunţă clubul ploieştean din liga secundă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Atacant rasat, Younes i-a cucerit definitiv pe suporterii petrolişti cu evoluţiile sale din perioada 2012-2014, atunci când a reuşit să marcheze de 37 de ori în cele 64 de prezenţe ale sale în tricoul „galben-albastru”. Goluri cu care a contribuit substanţial la salvarea de la retrogradare, în returul campionatului 2011-2012, iar, mai apoi, la clasările pe podiumul primului eşalon (2012-2013 şi 2013-2014) şi, bineînţeles, la Cupa României adjudecată în 2013", scrie clubul ploieştean.

Născut la Monastir, Hamza Younes a evoluat în ţara natală pentru US Monastir, CS Sfaxien şi ES Sahel, înainte de a avea o primă experienţă europeană, la Petrolul Ploieşti. În ianuarie 2014, după despărţirea de „lupi”, jucătorul tunisian a semnat cu Botev Plovdiv (Bulgaria), pentru ca, după o jumătate de an, să treacă la mai titrata Ludogorets Razgrad, jucând, cu campioana Bulgariei, inclusiv în grupele Champions League. În 2015 a ajuns în Iran, la Tractor Sazi Tabriz, iar din vara lui 2016 s-a întors pe continent, semnând cu gruparea elenă Skoda Xanti. Ulterior, Hamza Younes a mai jucat în Turcia, la BB Erzurumspor, şi în Qatar, la Al Ahli, pentru ca, din vara lui 2018, să fie sub contract cu Aris Salonic, având 24 de prezenţe şi 9 goluri marcate în ultima ediţie a primului eşalon din Grecia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.