Vicecampioana Volei Alba Blaj a fost învinsă fără drept de apel sâmbătă, pe teren propriu, de formaţia Dinamo Bucureşti, scor 3-0, în etapa a II-a a Diviziei A.
Scorul pe seturi a fost 27-25, 25-18, 25-16.
În celelalte partide din etapa a II-a, disputate vineri şi sâmbătă, s-au înregistrat rezultatele: CSM Lugoj – Rapid Bucureşti 3-0, Universitatea Cluj – CSO Voluntari 0-3, Medicina Tg. Mureş – Ştiinţa Bucureşti 3-0.
La ora transmiterii acestei ştiri se joacă ultima partidă a etapei, între CSM Constanţa – Corona Braşov.
Etapa a III-a este intermediară, cu partide programate în 27-28 octombrie, iar următoarea va avea loc în 31 octombrie.



























