Bogdan Argeş Vintilă, prezentat la "palat" ca noul antrenor al FCSB, a declarat, vineri, că a venit la echipa lui Gigi Becali să muncească pentru un creştin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am venit cu drag şi să muncesc pentru un creştin. Sunt jucători cu care am lucrat, le ştiu potenţialul, simt că şi-au pierdut calea, trebuie puşi pe cea dreaptă. Jucătorii şi-au pierdut puţin încrederea, dar şi-o vor recăpăta. Contractul e cât vrea Dumnezeu, rezultatele contează. Eu pun suflet, dacă mă implic pun suflet, merg pe o perioadă cât mai lungă posibil, peste tot unde am fost, am lăsat loc de bună ziua. Abia aştept să mă întâlnesc cu toţi antrenorii buni din România", a declarat Vintilă.

Bogdan Argeş Vintilă, în vârstă de 47 de ani, a mai antrenat Concordia Chiajna, FC Viitorul, naţionala Under 17 a României, FC Voluntari şi Metaloglobus. Ultima oară a fost secund la Astra, în 2018.

În cariera de fotbalist, Bogdan Vintilă a evoluat la Metalul Bucureşti, Steaua, FC Argeş, Rapid, FC Naţional, Bursaspor şi Concordia Chiajna.

Fostul portar are cinci meciuri pentru echipa naţională a României, toate în 2002.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.