Starul brazilian al echipei Real Madrid, Vinicius Junior, a fost audiat joi de un judecător din Valencia, în cadrul anchetei privind insultele rasiste care l-au vizat în timpul unui meci de campionat, în data de 21 mai. Audierea a avut loc prin videoconferinţă de la un tribunal din Madrid, unde atacantul s-a prezentat joi dimineaţă, îmbrăcat cu o cămaşă albă şi pantaloni de culoare închisă, potrivit unui jurnalist AFP prezent la audiere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jucătorul a plecat după ce a depus mărturie în spatele uşilor închise, fără să spună un cuvânt presei care aştepta în faţa tribunalului. Potrivit presei locale, Vinicius i-a spus judecătorului că s-a simţit "ofensat" de insultele care i-au fost adresate în acea zi pe stadion. El a reiterat că insultele au fost "despre culoarea pielii sale", a adăugat presa locală.

Atacantul, care este ţinta rasismului în mod regulat pe stadioane, a afirmat că a fost insultat de publicul de pe stadionul Mestalla din Valencia, la 21 mai, în timpul meciului pe care Real l-a pierdut cu 1-0. În jurul minutului 70 al meciului, el a arătat cu degetul spre un fan, iar apoi unii dintre jucători s-au dus şi au raportat incidentul arbitrului. Vinicius a declarat că a fost numit "maimuţă" de către fanii echipei adverse.

Meciul a fost întrerupt timp de câteva minute. Antrenorul Realului, Carlo Ancelotti, a declarat că a auzit strigătul "mono" ("maimuţă" în spaniolă), ceea ce l-a determinat pe arbitru să "declanşeze protocolul de rasism", potrivit italianului. A doua zi, un tribunal din Valencia a deschis o anchetă pentru " delict motivat de ură ", în urma plângerilor depuse de procuratura Ligii. Trei tineri au fost arestaţi, fiind suspectaţi că sunt autorii insultelor. Aceştia au recunoscut faptele, dar au negat orice intenţie de ură sau rasism la adresa jucătorului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.