Omul de afaceri Victor Angelescu a devenit singurul acţionar al FC Rapid după ce investitorul ceh Martin Machon şi-a cedat partea de 49 la sută dintre acţiunile grupării giuleştene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Antreprenorul şi investitorul ceh Martin Machon a deţinut 49 la sută din clubul de fotbal din 2018, când echipa concura încă într-o ligă inferioară. Rapid Bucureşti s-a bucurat de succes în sezonul 2020/2021, la finalul căruia a fost promovat din nou în clasamentul de top al României. Pachetul de acţiuni al lui Machon va fi cumpărat de Victor Angelescu, care va deveni proprietarul majoritar al clubului.

În timpul celor 4 ani de colaborare a lui Machon cu Rapid Bucureşti, clubul a reuşit să revină în topul ligii de fotbal din care fusese retrogradat după colapsul financiar din 2016. Iniţial, puţini au crezut în planul ambiţios de a readuce clubul în clasament, dar experienţa administrativă şi pasiunea pentru fotbal a proprietarilor clubului au dat roade, iar fiecare an a dus echipa cu un pas mai aproape de îndeplinirea scopului vizat. Clubul a făcut un pas incredibil avansând din liga a treia în clasamentul de top în doar patru ani. Primul sezon înapoi în top demonstrează că această echipă cu istorie bogată nu a revenit fără ambiţii, plănuind să lupte pentru participarea în competiţiile europene în următorii ani.

Martin Machon nu a fost direct implicat în conducerea clubului, motiv pentru care, după ce Rapid a fost promovat în prima ligă, investitorul a decis să-şi vândă acţiunile. Ambele părţi au căzut de acord să nu comenteze termenii tranzacţiei. Aşadar, clubul va rămâne pe mâinile românilor. Machon nu plănuieşte, momentan, nicio investiţie în industria sporturilor şi vrea să se concentreze pe dezvoltarea APS România, se arată într-un comunicat.

"Dezvoltarea Rapid Bucureşti de-a lungul ultimilor patru ani a fost o mare provocare, însă a susţinut totodată şi creşterea brandului APS România. Le dorim Rapidului şi lui Victor mult noroc în această nouă etapă din istoria clubului şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem echipa la cel mai înalt nivel al competiţiilor europene", a declarat Martin Machon, CEO APS Group, potrivit digisport.ro.

Potrivit presei sportive, o parte din acţiuni vor ajunge în vară la omul de afaceri Dan Şucu, care doreşte să se implice financiar la FC Rapid.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.