Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, miercuri, la Nancy, de reprezentativa Ungariei, cu scorul de 31-29 (17-17), în ultimul meci din grupa II şi tremură pentru calificarea în semifinalele CE din Franţa. Ultimul meci al zilei, între Olanda şi Germania, va decide cele două semifinaliste din această grupă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Reacţiile jucătoarelor după înfrângerea cu Ungaria: Buceschi: După prima săptămână la CE merităm calificarea, după a doua, nu! / Pintea: Mă doare sufletul pentru Cristina

Marcatoarele României au fost Neagu 9 goluri, Pintea 7, Buceschi 4, Laslo 3, Dragut 2, Ardean-Elisei 2, Florică 1, Chiper 1, iar pentru Ungaria s-a remarcat Hafra 6 reuşite.

În minutul 52, la scorul 26-27, Cristina Neagu, 9 goluri până în acel moment, a fost faultată dur de unguroaica Szimonetta Planeta şi i-a ”fugit” genunchiul drept, fiind scoasă pe targă de pe teren şi transportată la spital.

În urma rezultatului, România rămâne cu 6 puncte. Ultimul meci al zilei, între Olanda (6 puncte) şi Germania (4 puncte) va stabili semifinalistele grupei.

Şi în grupa I se joacă miercuri ultimele meciuri, urmând a fi stabilită şi acolo a doua semifinalistă, în condiţiile în care campioana olimpică Rusia s-a calificat încă de luni.

La CE din Franţa, România a obţinut până acum următoarele rezultate: România – Cehia 31-28 (17-11), România – Germania 29-24 (14-11), Norvegia – România 23-31 (12-18), în grupa preliminară D, România – Olanda 24-29 (10-11),  România – Spania 27-25 (10-12) şi România – Ungaria 31-29 (17-17), în grupa principală II.

Meciul pentru locurile 5-6, precum şi semifinalele vor avea loc vineri, iar finalele pentru medalii duminică, toate la Paris.

Obiectivul echipei României la CE2018 este clasarea pe unul din locurile 1-6.

Echipa României are în palmares o singură medalie continentală, bronz, în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5.

Titlul european este deţinut de Norvegia, care a dispus de Olanda în finala din 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.