Un alergător care a participat la Maratonul de la Londra s-a prăbuşit în timpul cursei şi a încetat din viaţă la spital, au anunţat luni organizatorii întrecerii din capitala Marii Britanii.
Alergătorul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, este originar din sud-estul Angliei şi s-a prăbuşit după ce parcursese 37 de km.
”Deşi a primit asistenţă medicală imediată, iar ambulanţa a sosit la locul incidentului în trei minute, maratonistul a decedat ulterior, în spital. Familia a cerut să-i fie păstrată intimitatea şi, conform dorinţei acesteia, nu vor mai fi dezvăluite alte detalii.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Cauza decesului va fi stabilită în urma examinărilor medicale”, a precizat organizatorii, într-un comunicat preluat de agenţia Reuters.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.