Un britanic de 19 ani a fost condamnat la şase săptămâni de închisoare după ce a proferat insulte rasiste la adresa lui Marcus Rashford la încheierea finalei pierdute de Anglia la Euro-2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decizia a fost luată de Crown Prosecution Service, după ce atacantul de la Manchester United, alături de Bukayo Saka şi Jadon Sancho, au fost ţinta unui val de atacuri pe reţelele de socializare, după eşecul la penaltiuri din finala Euro-2020, împotriva Italiei.

Justin Lee Price a recunoscut că a trimis un mesaj jignitor online în timpul unei audieri la Tribunalul de Magistraţi din Worcester, pe 17 martie. El a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul din Kidderminster. Tânărul de 19 ani şi-a schimbat prima dată numele de utilizator pe Twitter după ce postarea lui a fost semnalată. El a negat apoi faptele în timpul unui prim interogatoriu la poliţie.

"Price a vizat un fotbalist în funcţie de culoarea pielii lui, iar acţiunea sa a fost în mod clar rasistă şi a echivalat cu o infracţiune motivată de ură”, a declarat procurorul CPS din West Midlands County, Mark Johnson, într-un comunicat. "Cei care abuzează rasial pe fotbalişti strică jocul pentru toţi. Sper că acest caz transmite mesajul că nu vom tolera rasismul şi că infractorii vor fi urmăriţi penal în măsura legii", a mai spus el.

Douglas Mackay, procurorul principal pentru sport al CPS, a subliniat creşterea infracţiunilor motivate de ură la evenimentele sportive: "Raportul intern al Unităţii de Poliţie pentru Fotbal din Marea Britanie de la mijlocul sezonului a arătat o creştere semnificativă a infracţionalităţii legate de fotbal în comparaţie cu nivelurile pre-pandemie. Nu există loc pentru ură în fotbal, iar infracţiunile motivate de ură ca aceasta au un impact semnificativ asupra victimelor".

Jucătorii Marcus Rashford, Jadon Sancho şi Bukayo Saka au fost victimele abuzurilor rasiste pe reţelele de socializare, după ce au ratat la loviturile de departajare în timpul finalei Euro-2020 pierdute de Anglia în faţa Italiei, pe Stadionul Wembley, scor 3-4, la 12 iulie 2021.



 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.