Tehnicianul echipei Dinamo, Dusan Uhrin Jr., a declarat vineri seară, după meciul cu Chindia, scor 2-0, că acest succes reprezintă un prim pas mic către ceea ce formaţia sa îşi propune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Este o zi fericită pentru noi deoarece am câştigat. Prima repriză a fost aşa şi aşa, dar atitudinea s-a schimbat în a doua repriză. Adversarii au mai avut câteva ocazii în partea a doua, dar până la urmă am gestionat foarte bine şi am reuşit să câştigăm. Am câştigat pentru prima oară (n.r. de la revenirea pe banca tehnică) şi este primul pas mic către ceea ce ne propunem. Dacă ne concentrăm în continuare, va fi bine. Repet, este doar un prim pas. Am avut multe probleme de lot, dar cei care au fost disponibili au intrat şi şi-au făcut treaba foarte bine", a spus Uhrin Jr., potrivit digisport.ro. 

Formaţia Dinamo a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a treia a play-out-ului Ligii 1.

Au marcat Morar ’66 şi Irobiso ’81.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.