UEFA a anunţat, sâmbătă seară, că meciul Danemarca – Finlanda, suspendat după ce danezul Christian Eriksen s-a prăbuşit pe teren şi a avut nevoie mai multe minute de manevre de resuscitare, se va relua la ora 21.30.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Se vor juca ultimele patru minute ale primei reprize, apoi va urma o pauză de cinci minute, iar apoi se va disputa a doua repriză.

Decizia de reluare a partidei s-a luat la solicitarea jucătorilor celor două echipe.

Jucătorul danez Christian Eriksen, în vârstă de 29 de ani, a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de resuscitare, sâmbătă, la meciul cu Finlanda, de pe Stadionul Parken din Copenhaga, din Grupa B de la Euro-2020.

Danemarca era în atac, la faza în care Eriksen s-a prăbuşit pe teren, în minutul 43. Un jucător al gazdelor a executat un aut de pe partea stângă, trimiţând mingea către Eriksen. Fotbalistul echipei Inter Milano a părut că trimite înapoi mingea, apoi s-a prăbuşit pe gazon cu faţa în jos. Jucătorii celor două echipe şi arbitrul au recţionat imediat, realizând că s-a întâmplat ceva grav şi au chemat medicii pe teren.

Jucătorii danezi au făcut un zid în jurul medicilor, pentru a-şi proteja coechipierul, asupra căruia se intervenea cu defribilatorul, iar unii se rugau.

Pe teren a intrat şi soţia jucătorului.

După minute bune, arbitrul englez Anthony Taylor a trimis jucătorii finlandezi la cabine. 

Eriksen a fost scos de pe teren cu targa, aceasta fiind camuflată aproape total de un material alb ţinut în jur de personalul medical, pentru a nu se vedea în interior. Totuşi, în social media au apărut imagini cu Eriksen pe targă, în care jucătorul părea conştient. 

Acum fotbalistul este la spital, în stsare stabilă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.