Echipa de baschet masculin U Banca Transilvania a învins, duminică, în deplasare, formaţia CSU Atlassib Sibiu, cu scorul de 76-65 (32-33), în ultimul meci din etapa a 3-a din Top 6 al Ligii Naţionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Principalii marcatori ai partidei au fost Gilbert 17 puncte, Hardy 16, Lalovici 13, pentru gazde, respectiv Adamovici 16, Dykes 15, Todici 14 puncte, pentru U.

În celelalte două partide ale etapei din Top 6, echipele CSM Oradea şi Steaua CSM EximBank Bucureşti au obţinut victorii, vineri, în faţa formaţiilor BC Mureş, scor 92-80, respectiv SCM Craiova, scor 81-68.

În urma rezultatelor, CSM Oradea continuă să fie lider în clasamentul Top 6, cu 45 de puncte, fiind urmată de Steaua (43), U BT Cluj (42), BC Mureş (40), SCM Craiova (39) şi CSU Atlassib Sibiu (38).

Meciurile din cadrul etapei a 4-a din Top 6 sunt programate în 9 martie, între BC Mureş-U BT Cluj, SCM Craiova-CSU Atlassib Sibiu şi CSM Oradea-Steaua CSM EximBank Bucureşti.

În partea inferioară a clasamentului, echipele de pe locurile 7-12 – Dinamo Bucureşti, Energia Târgu Jiu, Phoenix Galaţi, BCM U Piteşti, BC SCM Timişoara şi Gaz Metan Mediaş - joacă tot fiecare cu fiecare, tur-retur, după care echipele de pe locurile 7-8 se vor alătura în play-off formaţiilor din Top 6.

De asemenea, formaţiile de pe locurile 11-12 vor retrograda în eşalonul secund.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.