Ultima etapă a Turului Spaniei a fost oprită definitiv la 56 de kilometri de sosire din cauza manifestanţilor pro-palestinieni de pe străzile Madridului. Conducerea cursei a decis să nu mai continue etapa. De asemenea, nu a existat podiumul protocolar, relatează AFP.
Aşa cum a fost încă de la începutul Vuelta, manifestanţii pro-palestinieni şi-au făcut auzită vocea duminică, la sosirea plutonului la Madrid pentru ultima etapă a Turului Spaniei, care urma să-l încoroneze pe Jonas Vingegaard. Mii de manifestanţi pro-palestinieni s-au adunat şi au pătruns pe traseul cursei în diferite puncte din centrul oraşului Madrid înainte de trecerea cicliştilor, provocând întreruperea de facto a cursei.
Pe Gran Via, în centrul turistic al oraşului, la Atocha, lângă gara centrală, dar şi în Plaza de Colon, protestatarii au dărâmat la sfârşitul după-amiezii barierele care protejau traseul, ocupând bulevardele pe care urmau să circule cicliştii pentru un traseu repetat de mai multe ori în oraş. În special în Atocha, poliţiştii au ripostat atacând manifestanţii şi aruncând grenade lacrimogene, înainte de a-i lăsa să circule liber.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În urma acestui incident, cicliştii au coborât de pe biciclete pentru a evalua situaţia, la aproximativ 56 km de sosire, înainte de a porni din nou la viteză redusă, însoţiţi de maşinile conducerii cursei, apoi de a se opri din nou. În cele din urmă, etapa a 21-a şi ultima a Turului Spaniei a fost oprită definitiv la 56 de kilometri de sosire.
Fără podium protocolar
Cursa, perturbată aproape zilnic în ultimele trei săptămâni, nu a reuşit să se încheie, iar ultima etapă nu are un câştigător. Liderul clasamentului general, danezul Jonas Vingegaard, câştigă cea de-a 80-a ediţie a Vuelta, dar nu a urcat pe podiumul oficial. În mijlocul confuziei, cicliştii au urcat în cele din urmă în microbuze şi autobuze pentru a se întoarce la hotel.
De la sosirea sa pe teritoriul spaniol, cursa a fost aproape zilnic scena unor manifestaţii pro-palestiniene care vizau în special echipa Israel-Premier Tech. Acestea au perturbat puternic cicliştii, dintre care unii au căzut în timpul incidentelor, iar mai multe etape au trebuit să fie scurtate de organizatori.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.