Tim Wellens şi-a dominat în mod brutal colegii din top şi a câştigat etapa a 15-a a Turului Franţei, oferind încă o dovadă - dacă mai era nevoie - de controlul absolut al echipei UAE Team Emirates-XRG asupra cursei, relatează Reuters.
Campionul naţional belgian a luat avans faţă de un grup de şase ciclişti aflaţi în frunte, la aproximativ 43 de kilometri de sosire, şi nu s-a mai uitat înapoi, învingându-l pe compatriotul său Victor Campenaerts (Visma-Lease a Bike) la o diferenţă de 1:28.
Francezul Julian Alaphillipe a ocupat locul al treilea. Alaphilippe a trecut printr-o etapă haotică şi emoţionantă, căzând la început, continuând cu umărul dislocat şi apoi sărbătorind din greşeală ceea ce credea că este o victorie de etapă, înainte de a descoperi că a fost învins de doi ciclişti.
Pentru Wellens, victoria a reprezentat o demonstraţie brutală de forţă şi un nou capitol în dominaţia echipei UAE Team Emirates a liderului Tadej Pogacar, care continuă să exercite un control aproape total asupra cursei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.