Atacantul George Ţucudean a declarat, duminică seară, că este foarte bucuros că CFR Cluj a reuşit să câştige titlul de campioană a României cu o etapă înainte de final.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm titlul, sper ca în continuare să câştigăm trofee. E greu că am schimbat patru antrenori, fiecare are filozofia lui, dar ne-am adaptat foarte bine şi am reuşit să căştigăm. A fost foarte greu pentru mine în play-off, m-am oprit câteva săptămâni din cauza problemelor de sănătate, dar cu ajutorul stafului am reuşit să trec peste. Sper să rămân la CFR şi sezonul viitor, mă simt bine aici", a declarat Ţucudean la Digisport.

Formaţia CFR Cluj a câştigat titlul de campioană a României pentru a cincea oară în istoria sa şi pentru a doua oară consecutiv, după ce a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa CSU Craiova. Cu o etapă înainte de final, CFR Cluj are cinci puncte avans faţă de ocupanta locului 2, FCSB. CFR Cluj a mai câştigat titlul de campioană în 2008, 2010, 2012 şi 2018. A marcat Culio '12 (p).

Luni, de la ora 20.30, se dispută ultimul meci al etapei a IX-a a play-off-ului, FC Viitorul - Astra Giurgiu.

Clasamentul play-off-ului cu o etapă rămasă de disputat este următorul: 1. CFR Cluj – 50 de puncte, 2. FCSB – 45 de puncte, 3. Universitatea Craiova – 36 de puncte, 4. FC Viitorul – 33 de puncte, 5. Astra Giurgiu – 24 de puncte, 6. Sepsi – 20 de puncte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.