Trofeul FIFA The Best: Un omagiu adus tradiţiei, cu un design dinamic, contemporan - VIDEO

Trofeul FIFA The Best: Un omagiu adus tradiţiei, cu un design dinamic, contemporan - VIDEO

FIFA a publicat, vineri, imagini ale trofeului care va recompensa cel mai bun fotbalist din lume, un proiect al artistei croate Ana Barbici Katicici, care a adus un "omagiu tradiţiei, cu un design dinamic, contemporan".

Trofeul FIFA The Best are forma celui care se acordă pentru câştigarea Cupei Mondiale. În vârful acestuia, este reprodusă în mod stilizat mingea finalei primei ediţii a Cupei Mondiale, găzduită în 1930 de Uruguay.

Maşina pe care s-a realizat mingea este un centru de prelucrare de înaltă precizie, până la a 12.000-a parte dintr-un milimetru, fiind folosit în industria aerospaţială şi în Formula 1.

Trofeul, compus din cinci părţi şi produs din aluminiu, alamă şi carbon, are o înălţime de 310 milimetri şi cântăreşte 6,4 kilograme, fiind un omagiu adus primei Cupe Mondiale.

"Mingea din vârf reprezintă istoria fotbalului şi istoria FIFA. Cred că este o poveste spusă frumos, arată respect pentru tradiţiile fotbalului, păstrând în acelaşi timp o înfăţişare modernă. Asta îl face un trofeu postmodern", a declarat secretarul general-adjunct al FIFA, Zvonimir Boban.

"Când l-am văzut prima dată, am fost copleşită. Este un vis devenit realitate. Sunt atât de fericită că am fost parte a acestui proiect şi că am fost în legătură cu aceşti expeţi în înaltă tehnologie care l-au produs. Arată minunat, este atât de fin, de precis, de detaliat. Combină simplitatea cu minimalismul, aşa cum a fost ideea din spatele acestui trofeu, şi este magic cu adevărat", a afirmat Katicici.

Acelaşi trofeu va recompensa şi cea mai bună jucătoare, şi cel mai bun antrenor, la feminin şi masculin.

Eva Longoria şi Marco Schreyl vor prezenta Gala FIFA The Best Awards (prima din 2009 fără colaborarea cu France Football), ceremonie care va avea loc la 9 ianuarie, la Zurich.

Portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid), argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) şi francezul Antoine Griezmann (Atletico Madrid) sunt cei trei finalişti pentru titlul de jucătorul anului.

La antrenori candidează selecţionerul Portugaliei, Fernando Santos, tehnicianul echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, şi italianul Claudio Ranieri de la Leicester City.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră