FC Petrolul anunţă că a ajuns la un acord cu atacantul israelian Toto Tamuz, care se întoarce, astfel, după doi ani şi jumătate, la gruparea ploieşteană.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În vârstă de 30 de ani, Tamuz a semnat un contract valabil până la finele actualului sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă o stagiune.

"Poate că pe mulţi i-a surprins această mutare a noastră, dar am ales să-l <recuperăm> pe Toto pentru că este un jucător pe care îl cunoaştem foarte bine. Ştim ce poate, îi ştim valoarea şi, chiar dacă vine după o perioadă de inactivitate, sunt convins că el nu şi-a spus nici pe departe ultimul cuvânt în fotbal. Chiar mizăm pe dorinţa lui de a demonstra asta, cu atât mai mult cu cât, de la primele discuţii pe care le-am avut, Toto a îmbrăţişat fără rezerve posibilitatea de a se întoarce la Petrolul, deşi avea şi alte oportunităţi de a-şi relansa cariera”, a declarat preşedintele clubului ploieştean, Cristi Vlad.

Născut în Nigeria, dar crescut de mic în Israel, Toto Tamuz a evoluat, de-a lungul carierei sale, pentru Hapoel Petah Tikva (2005-2006), Beitar Jerusalem (2006-2010), Hapoel Tel Aviv (2010-2013), Ural Yekaterimburg (2013-2014, Rusia), Petrolul Ploieşti (2014-2016), Hunan Billows (2016-2017, China) şi, ultima dată, Hapoel Tel Aviv (2017), având trecute în CV două titluri de campion, patru Cupe şi un titlu de golgheter, toate obţinute în Israel.

La Petrolul, în perioada petrecută între februarie 2014 şi februarie 2016, atacantul a bifat 62 de meciuri şi 20 de goluri marcate.

Toto Tamuz a început, de miercuri, antrenamentele sub comanda lui Leo Grozavu, şi va urma, pentru început, un program special, pentru a recupera diferenţa de pregătire fizică ce-l separă de noii săi colegi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.