Turneul Superbet Chess Classic Tour a început, sâmbătă, la Bucureşti, cu o rundă 1 în care toate partidele s-au încheiat cu remiză. Startul turneului a fost dat de Garry Kasparov şi Ilie Dumitrescu, care au făcut primele mutări. Duminicp, primele mutări vor fi făcute de ministrul Cercetării, Inovaţiei şi Digitalizării, Ciprian Teleman, şi de fostul baschetbalist Virgil Stănescu, fost căpitan al echipei naţionale şi de cinci ori declarat cel mai bun jucător al României, director executiv al CEO Clubs Romania, preşedinte Sports Hub.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Garry Kasparov a făcut prima mutare la masa unde au jucat Teimour Radjabov şi Fabiano Caruano, iar Ilie Dumitrescu a ales masa la care erau Constantin Lupulescu şi Levon Aronian.

Sâmbătă, inclusiv  Bogdan Deac, singurul junior din turneu, a făcut remiză cu jucătorul de top 10 mondial, Anish Giri.

„Dacă am compara  începutul turneului Superbet Chess Classic 2021 cu un meci de fotbal am spune:  ”După primele 10 minute nu s-a înscris vreun gol!”. Chiar dacă din tribune a părut uşor, vă asigur că din teren situaţia a fost mult mai complicată. E adevărat, toate partidele s-au încheiat remiză. Putem spune că jucătorii au încercat să se acomodeze cu terenul de la Bucureşti, s-au dezmorţit, dar cu siguranţă vom vedea dueluri mult mai încrâncenate în rundele următoare. Ne aşteaptă momente foarte intense”, a declarat Maestrul Internaţional Gabriel Grecescu despre prima zi a competiţiei.

El a comentat şi partidele din prima rundă.

Bogdan Deac – Anish Giri ½-½

Cu siguranţă a fost duelul zilei, în condiţiile în care Bogdan Deac, numărul doi la nivel naţional, este singurul junior din turneu, iar Anish Giri este în top 10 la nivel mondial de mai mulţi ani. A fost o partidă extrem de intensă, mai ales că a fost vorba de rocade opuse. Deşi după deschidere  părea că marele maestru olandez deţinea controlul, Bogdan Deac a reuşit să-şi consolideze poziţia treptat, până când a fost chiar foarte aproape de victorie. Jocul nu fost deloc simplu. În cele din urmă partida s-a terminat cu un şah-etern.

Constantin Lupulescu – Levon Aronian ½-½

Constantin Lupulescu, campionul naţional al României, a avut un joc solid împotriva unei variante din Apărarea Nimzovici, care a fost aleasă de numărul cinci mondial, Levon Aronian. A trebuit la un moment dat să fie foarte exact pentru a-şi menţine fragilul avantaj, dar, împotriva unui jucător de top mondial, nu a fost de suficient pentru a-i asigura victoria.

Alexander Grischuk - Maxime Vachier-Lagrave ½-½

Ambii jucători au venit foarte bine pregătiţi teoretic. Chiar dacă în unele momente marii maeştri nu au stat foarte mult pe gânduri şi au mutat mai repede decât s-ar fi putut aştepta publicul, partida nu a fost o simplă „plimbare prin parc”. În spatele fiecărei mutări sunt ore de întregi de analiză, doar nivelul lor a făcut ca totul să pară atât de uşor. Alexander Grischuk se situează pe locul 7 în clasamentul mondial. Maxime Vachier-Lagrave este numărul 14 în lume.

Teimour Radjabov – Fabiano Caruano ½-½

Sunt doi jucători care se cunosc foarte bine. Este adevărat că nu au ales o variantă foarte tăioasă şi nici nu au încercat să devieze partida către una pe contre, dar este doar prima rundă. Să nu uităm că şahul este un joc strategic, turneul este la început, şi fiecare îşi păstrează cele mai interesante analize pentru duelurile ce vor urma. Fabiano Caruano este numărul doi în lume, iar Teimour Radjabov se situează adesea în top 10 la nivel mondial.

Shakhriyar Mamedyarov - Wesley So ½-½

Marele maestru azer a ales o variantă mai liniştită, care nu se potriveşte neapărat stilului său inventiv. După deschidere a avut o poziţie puţin mai bună, dar nu a găsit suficiente resurse încât să-i pună foarte multe probleme americanului aflat pe locul nouă mondial şi astfel partida s-a încheiat remiză. Shakhriyar Mamedyarov este unul din jucătorii abonaţi la top 10 mondial, iar Wesley So este în acest moment numărul 9 în lume.

În runda a doua, programată la ora 15.00, la Sheraton, primele mutări vor fi făcute de ministrul Cercetării, Inovaţiei şi Digitalizării, Ciprian Teleman, şi de fostul baschetbalist Virgil Stănescu, fost căpitan al echipei naţionale şi de cinci ori declarat cel mai bun jucător al României, director executiv al CEO Clubs Romania, preşedinte Sports Hub.

Competiţia de şah clasic la Bucureşti este prima etapă din Grand Chess Tour 2021 şi se desfăşoară sub sloganul „Change your life. Make your Move. With Kasparov”. Jucătorii joacă fiecare cu fiecare şi obţin puncte. Câştigătorul etapei este anunţat la finalul turneului, pe baza punctelor acumulate. Premiile se ridică la 325.000 dolari.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.