Echipa mexicană Tigres Monterrey a câştigat, marţi, pentru prima dată în istorie, Liga Campionilor Confederaţiei Americii de Nord, Centrale şi Caribilor (Concacaf).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tigres a învins, în finala disputată la Orlando, cu scorul de 2-1 (0-0), formaţia Los Angeles FC.

Golurile au fost marcate de Ayala '72 şi Gignac '84, respectiv Diego Rossi '61.

Echipa mexicană a mai ajuns de trei ori în finală, în 2016, 2017 şi 2019, dar a ratat trofeul de fiecare dată.

După acest succes, Tigres va evolua la Cupa Mondială a cluburilor, care ar trebui să se desfăşoare în Qatar. Competiţia, programată iniţial în această lună, a fost amânată pentru 1-11 februarie 2021, din cauza pandemiei de coronavirus.

Până acum se cunosc şase din cele şapte echipe calificate, Bayern Munchen, campioana Europei, Al Ahly (Egipt), campioana Africii, Tigres, Ulsan Hyndai (Coreea de Sud), campioana Asiei, Al-Duhail, campioana ţării gazdă şi Auckland City (Noua Zeelandă), reprezentanta Oceaniei.

Singurul continent care nu şi-a desemnat încă echipa câştigătoare este America de Sud. Campioana Copei Libertadores va fi cunsocută la 23 ianuarie 2021.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.