Tenismanul croat Marin Cilic, care încearcă să revină după o accidentare, a pierdut marţi, la Hong Kong, în faţa lui Jan-Lennard Struff, o întâlnire în care a ratat nouă mingi de meci.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fost câştigător la US Open, Marin Cilic (35 de ani) încearcă să revină după un an de absenţă din circuit. El s-a accidentat grav la genunchi la începutul anului 2023, în turneul de la Pune, în India.

Cilic a participat la turneul de la Hong Kong, unde l-a întâlnit, în 16-imi, pe germanul Jan-Lennard Struff (33 de ani, locul 25 ATP).

Cilic a câştigat primul set cu 6-3, iar în cel de-al doilea a ratat cinci mingi cu care putea închide meciul. Struff a reuşit astfel să câştige setul în tie-break şi să egaleze. Lucrurile s-au repetat şi în setul decisiv. Cilic a avut patru mingi de meci, anulate de adversarul său, care s-a impus în final. Astfel, după un meci care a durat 3 ore şi şase minute, Struff a învins cu 3-6, 7-6(4), 7-6(7) şi s-a calificat pentru optimi, unde va juca împotriva austriacului Sebastian Ofner.

Dezamăgit de rezultat, Cilic a avut însă un motiv de bucurie: genunchiul drept a rezistat la efort susţinut, după operaţia de menisc de la începutul anului trecut: „După revenirea dintr-o astfel de accidentare, trebuie să spun că senzaţiile au fost foarte pozitive în timpul meciului, ceea ce îmi dă cu adevărat încredere. Am fost puţin cam ruginit la anumite mişcări ale genunchiului, dar cred că îşi va reveni după câteva meciuri”, a declarat Cilic, jucător care a câştigat 20 de titluri în carieră.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.