Jannik Sinner, care a pierdut o finală de neuitat la Roland Garros, şi-a mărit totuşi avansul în fruntea clasamentului mondial în faţa lui Carlos Alcaraz, care câştigat duminică trofeul.
Sinner, care a fost învins de acelaşi Alcaraz în semifinale anul trecut, a câştigat 500 de puncte pentru participarea la finala din acest an, în timp ce rivalul său spaniol a păstrat doar punctele obţinute anul trecut.
În spatele celor două noi fenomene ale tenisului mondial, Alexander Zverev rămâne pe treapta a treia a podiumului, după ce a fost eliminat în sferturile de finală de Novak Djokovici.
Sârbul în vârstă de 38 de ani a urcat un loc până pe 5, dar rămâne în urma lui Jack Draper. Britanicul a urcat şi el un loc (locul 4, cea mai bună clasare).
Primul român din clasamentul ATP este pe locul 210 – Filip Jianu a urcat 26 de poziţii şi are 258 de puncte.
Top 10 ATP la 9 iunie 2025:
1. Jannik Sinner (Italia) 10.880 puncte
2. Carlos Alcaraz (Spania) 8,850
3. Alexander Zverev (Germania) 6,385
4. Jack Draper (Marea Britanie) 4.800 (+1)
5. Novak Djokovici (Serbia) 4.630 (+1)
6. Lorenzo Musetti (Italia) 4.560 (+1)
7. Taylor Fritz (SUA) 4.485 (-3)
8. Tommy Paul (SUA) 3.510 (+4)
9. Holger Rune (Danemarca) 3.440 (+1)
10. Alex De Minaur (Australia) 3.285 (-1)

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.