Două românce, Elizabeta Samara şi Adinaa Diaconu, au fost în premieră adversare în cea mai importantă competiţie intercluburi din Europa la tenis de masă, Liga Campionilor. Finala româncelor din LC a fost câştigată de Samara, care a ajuns la al patrulea trofeu continental obţinut, informează FR Tenis de Masă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După 3-0 în turul din Franţa, pe terenul lui Metz TT, clubul polonez KTS Enea Siarkopol Tarnobrzeg, care o are la linia de start pe Elizabeta Samara, s-a impus cu acelaşi scor la retur. În Polonia, Eliza Samara a fost cea care a închis finala.

Elizabeta Samara a mai cucerit trofeul în trei rânduri, prima dată în 2015, când era la Fenerbahce, apoi în 2019 şi 2022 cu actuala echipă.

"Mereu este important să câştigi astfel de competiţii! Îţi demonstrează valoarea şi dau bine la CV", a afirmat câştigătoarea trofeului, care şi-a mai pus o dorinţă: "Vreau să mă întorc acasă şi să facem o echipă puternică, astfel încât să ajungă o echipă românească în finala Ligii Campionilor".

Momentul a fost marcat şi de Adina Diaconu: "Pentru noi este o mare realizare că am ajuns în finală, suntem echipa surpriză a competiţiei, suntem tinere şi avem multe de învăţat de la o echipă aşa de experimentată cum este cea a Elizei".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.