Teledon în Turcia pentru cei afectaţi de cutremurele din 6 februarie. La eveniment a avut o intervenţie şi Mbappe. Este prezent şi Alexandru Maxim - VIDEO

Teledon în Turcia pentru cei afectaţi de cutremurele din 6 februarie. La eveniment a avut o intervenţie şi Mbappe. Este prezent şi Alexandru Maxim  - VIDEO

Kylian Mbappe a participat, miercuri seară, la un teledon în Turcia pentru cei afectaţi de devastatoarele cutremure din 6 februarie.

Evenimentul, găzduit de studiourile BeIN Sports, este transmis în direct de A Spor, beIN Sports, D Smart Spor, Tivibu Spor, TRT Spor şi TV 8.5.

Participă numeroşi fotbalişti, antrenori şi preşedinţi de cluburi. Printre cei care au strâns donaţii răspunzând la telefoane s-au numărat şi Fatih Terim şi Şenol Guneş.

Sunt prezenţi la teleldonul “Omuz omuza” (Umăr la umăr) şi selecţionerul Turciei, Stefan Kuntz, dar şi mai mulţi antrenori, între care Jorge Jesus, Andrea Pirlo şi Vincenzo Montella.

Mbappe i-a acordat un interviu lui Acun Ilicali, moderatorul evenimentului, care este proprietar de televiziuni, dar şi al Hull City FC.

“Nu îmi pot imagina durerea pe care o pot simţi comunitatea turcă şi toată populaţia. Emisiunea de astăzi este unaa excepţională, care arată că fotbalul mondial şi comunităţile susţin Turcia şi vor face totul pentru a ajuta la reconstrucţie. Este o mare onoare pentru mine să particip”, a spus Mbappe.

Printre fotbaliştii prezenţi la eveniment se numără şi Alexandru Maxim.

Peste 50.000 de oameni au murit în Turcia şi în Siria în urma seismelor din 6 februarie.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră