Atacantul Gregory Tade a anunţat, marţi, pe Instagram, transferul său la Dinamo Bucureşti, subliniind că acesta vine după o perioadă dificilă în viaţa lui.
"Cineva mi-a spus că pentru un fotbalist locul potrivit este pe teren. Sunt bucuros să anunţ că m-am transferat la Dinamo Bucureşti. Abia aştept să joc din nou. Au fost câteva luni dificile, dar mereu am crezut că mă aşteaptă ceva fantastic, aşa că acum să trecem la treabă. Aş vrea să menţionez că fără ajutorul şi energia pozitivă a logodnicei mele Lindsay Hughes, a familiei mele şi a prietenilor apropiaţi, nimic nu ar fi fost posibil, aşa că vă mulţumesc tuturor", a scris atacantul francez, pe pagina sa de Instagram.
În vârstă de 32 de ani, Gregory Tade revine în Liga 1 după un an şi jumătate, după ce a mai jucat la CFR Cluj şi FCSB.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.