Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia campioană, Farul, într-un meci din etapa a şasea a Superligii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Meciul nu a început bine pentru Farul. Echipa lui Hagi a fost nevoită să schimbe încă din primele minute ale meciului, după ce Mihai Popescu s-a accidentat. Rapid a avut un start bun, însă constănţenii au preluat controlul şi în minutul 17 Horaţiu Moldovan a intervenit incredibil la două şuturi consecutive trimise de Grameni şi de Carnat. Cei care au marcat însă au fost giuleştenii. În minutul 34 a deschis scorul Emmers, cu o bombă de la marginea careului, iar în minutul 38 Dugandzic a făcut 2-0 din pasa lui Funsho Bambgoye. Farul a redus din diferenţă în minutul 78, după şutul superb al lui Mazilu, dar giuleştenii au mai înscris odată, prin Alexandru Ioniţă, după o cursă impetuoasă, în minutul 88 şi Rapid s-a impus cu 2-1, urcând pe locul 6, cu 8 puncte, în timp ce Farul, cu 6 puncte, se află pe poziţia a 10-a.

RAPID: H. Moldovan – Braun (Onea 64), Săpunaru, P. Iacob, Borza – Emmers (Kait 76), Oaidă (Al. Albu 81), Borja Valle (Al. Ioniţă 76) – Funsho Bamgboye, Dugandzic, Petrila (Papeau 64). ANTRENOR: Cristiano Bergodi

FARUL: Aioani - Sîrbu, Larie, M. Popescu (K. Boli 7), Kiki (Dussaut 65) – Artean (Nedelcu 66), T. Băluţă, Grameni (Vînă 65) - Ad. Mazilu, Carnat, E. Sali (Budescu 71). ANTRENOR: Gheorghe Hagi

Cartonaşe galbene: Cristiano Bergodi 54, Dugandzic 57 / Artean 8, Grameni 13, Larie 33

Arbitri: Istvan Kovacs - Vasile Marinescu, Ovidiu Artene - Marcel Bîrsan

Arbitri VAR: Cătălin Popa - George Florin Neacşu

Observator: Aron Huzu

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.