Echipa Oţelul Galaţi a încheiat la egalitate luni, în deplasare, scor 1-1, meciul din etapa a patra disputat în compania formaţiei Sepsi OSK. A fost pentru prima oară în acest sezon când defensiva covăsnenilor a primit gol.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Meciul de la Sf Gheorghe a început cu o surpriză, Sepsi primind primul gol din actualul sezon. S-a întâmplat în minutul 5, atunci când Ninaj, aflat la marginea propriului careu, a încercat să îl dribleze pe Gaitan, a gafat, iar balonul a ajuns la Alexandru Pop, care a şutat din careu şi a înscris. În minutul 8 acelaşi Alexandru Pop a executat o lovitură liberă la rădăcina barei, obligându-l pe Niczuly la o paradă spectaculoasă. Gazdele au replicat prin şutul pe lângă poartă al lui Rondon, din minutul 26. Au urmat alte două ocazii mari ale Oţelului, iar repriza s-a încheiat cu şutul pe lângă poartă al lui Rondon, singur cu Stoian.

Partea secundă a început cu portarul Oţelului, Stoian, scoţând de sub bară lovitura de cap a lui Ninaj, dar şi cu şutul pe lângă poartă al lui Gaitan. Gazdele au egalat în minutul 84. Andres Dumitrescu a executat o lovitură liberă în careu, balonul a ricoşat la Safranko şi acesta a înscris. Răzvan Tănasă a trimis în bară în minutul 90 şi Oţelul a ratat victoria la Sf Gheorghe, meciul încheindu-se la egalitate, 1-1.

Cu opt puncte Sepsi se află pe locul secund în campionat, iar Oţelul este pe locul 12, cu 3 puncte.

SEPSI OSK: Niczuly - Oteliţă, M. Bălaşa (D. Ciobotariu 46), Ninaj, A. Dumitrescu - N. Păun, Francisco Junior (Alimi 46), I. Gheorghe (M. Ştefănescu 46) - R. Varga (Safranko 57), Rondon, Aganovic (Damaşcan 68). ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

OŢELUL: R. Stoian - Zhelev, Yabre, Lovric, D. Panait - Cisotti, A. Lopez (Jardan 79), P. Gaitan (Zivulic 57) - Al. Pop (I. Neagu 57), G. Cârjan (Fatai 65), Bodişteanu (R. Tănasă 65). ANTRENOR: Dorinel Munteanu

Cartonaşe galbene: R. Varga 34, Oteliţă 63, A. Dumitrescu 72 / Cisotti 52, G. Cârjan 54, R. Tănasă 68

Arbitri: Viorel Flueran - Adrian Popescu, Alexandru Filip - Andrei Antonie

Arbitri AVAR: Vlad Bârleanu - Andrei Antonie

Observator: Adrian Vidan

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.