Echipa FC Hermannstadt a încheiat la egalitate luni, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a şaptea a Superligii. Gazdele au egalat în minutele de prelungire ale meciului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Gazdele au înscris în minutul 20, prin Gabi Iancu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. În minutul 29, Daniel Popa a căzut în careul sibian, dar arbitrul a dat galben pentru simulare deşi clujenii au cerut penalti. După verificarea fazei la VAR, arbitrul Florin Andrei a decis că a fost simulare. Hermannstadt a deschis scorul după câteva minute. Balaure a centrat, Gorcea a respins la Bucuroiu, acesta a şutat în blocaj, dar balonul a ajuns la Daniel Paraschiv şi atacantul sibienilor a înscris în minutul 35. Oaspeţii au egalat în minutul 45, când Nistor a executat un corner şi Bogdan Mitrea a înscris cu o lovitură de cap. După numai trei minute Ianis Stoica a trimis în faţa porţii sibiene, iar Daniel Popa a adus în avantaj echipa clujeană, care a intrat cu 2-1 la pauză, deşi Hermannstadt a înscris în minutul 45+5 prin Daniel Paraschiv, însă golul a fost anulat pentru un ofsaid la Silviu Balaure.

În minutul 51 Daniel Popa a scăpat singur spre poarta gazdelor, a trecut de portarul Muţiu însă a fost blocat de Oroian. Acelaşi Daniel Popa a trimis în bară, în minutul 74, iar gazdele au egalat în minutul 90+2, când Oroian a trimis o bombă de la 30 de metri şi l-a învins pe Gorcea. Scorul final a fost 2-2 şi, cu 7 puncte, echipa lui Ioan Ovidiu Sabău  este pe locul 11 în clasament, în timp ce FC Hermannstadt ocupă poziţia a 9-a, cu 8 puncte.

FC HERMANNSTADT: Muţiu - Butean, Ionuţ Stoica, Bejan, Oroian – Bucuroiu (D. Iancu 59), Sota Mino (R. Fonseca 81), Baba Alhassan (Biceanu 68), S. Balaure (Neguţ 59) - G. Iancu (Bărbuţ 59), D. Paraschiv. ANTRENOR: Marius Măldărăşanu

U CLUJ: Gorcea – Oancea (R. Dimitrov 80), G. Miron, B. Mitrea, Vătăjelu - Nistor, Bic, Popadiuc (Tescan 84) - Ianis Stoica (Hofman 79), D. Popa, Chipciu (G. Simion 64). ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

Cartonaşe galbene: Oroian 12 / D. Popa 30, Ianis Stoica 45+1

Arbitri: Florin Andrei - Radu Ghinguleac, Alexandru Vodă - Valentin Porumbel

Arbitri VAR: Andrei Antonie - Mircea Orbuleţ

Observator: Eduard Dumitrescu

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.