Echipa CFR Cluj a învins joi seara, pe teren propriu, scor 4-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 21-a din Superligă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CFR a început în forţă derby-ul Clujului şi Muhar a înscris în minutul 2, după o lovitură liberă executată de Camora şi o pasă primită de la Kresic. Echipa lui Mandorlini a trecut pe lângă gol în minutul 14, la şutul lui Otele, apoi Bîrligea a trimis în bară (min. 24). Portarul Iliev a intervenit foarte bine la şutul aceluiaşi Bîrligea, în minutul 29, pentru ca în minutul 34 Universitatea să înscrie, prin Ianis Stoica, dar golul a fost anulat de VAR pentru ofsaid. CFR a încheiat însă repriza cu avantaj de două goluri după ce Bîrligea a marcat în minutul 41. Ianis Stoica a trimis o lovitură de cap pe lângă stâlpul din stînga porţii lui Sava, în minutul 52, iar zece minute mai târziu Fossati a lovit bara. Cei care au marcat au fost însă jucătorii gazdă, prin dubla lui Otele, din minutele 77 şi 86. CFR s-a impus cu 4-0 în timp ce Universitatea a suferit prima înfrângere în deplasare din acest sezon. Pentru elevii lui Mandorlini este primul succes în campionat după şase meciuri consecutive fără victorie.

În clasament CFR Cluj este pe locul 2, cu 36 de puncte. Universitatea Cluj are 29 de puncte şi ocupă locul 8.

CFR CLUJ: R. Sava - Boben, Kresic, M. Ilie – E. Krasniqi (C. Manea 90+2), Muhar, Tachtsidis (Cvek 90), Camora – Otele (Deac 90), Bîrligea (Juricic 90), Avounou.  ANTRENOR: Andrea Mandorlini

U CLUJ: P. Iliev – Peteleu (V. Gheorghe 73), Masoero, B. Mitrea, Vătăjelu - Doukoure, Fossati (F. Ilie 73), Chipciu – E. Manu (Cîmpanu 46), I. Stoica (R. Silaghi 73), D. Popa. ANTRENOR: Ioan Ovidiu Sabău

Cartonaşe galbene: Bîrligea 16

Arbitri: Marian Barbu – Mircea Orbuleţ, Stelian Slabu – Rareş Vidican

Arbitri VAR: Sebastian Colţescu – Ciprian Danşa

Observator: Octavian Şovre

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.