Tehnicianul echipei Gaziantep FK, Marius Şumudică, a declarat, într-un interviu pentru agenţia Demiroren, că Turcia are noroc că preşedintele Recep Tayyip Erdogan iubeşte şi susţine fotbalul, relatează cnnturk.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Turcia are un preşedinte care iubeşte mult fotbalul. Cluburile sunt ajutate, preşedintele apreciază fotbalul. Turcia are noroc din acest punct de vedere şi dacă faceţi o comparaţie cu România puteţi vedea asta. Naţionala Turciei este o echipă bună. Uneori, nu ai nevoie de vedete în echipă, un grup bun aduce succese. Cred că Turcia are şanse mari la Euro-2020”, a spus antrenorul român.

Şumudică este de părere că Gaziantep FK, locul 9 în clasamentul campionatului Turciei după 17 etape, va avea un retur dificil. “Mă aştept la un retur de campionat mai dificil decât a fost turul. Să nu creadă nimeni că ne-am garantat menţinerea în prima ligă. Să nu doarmă nimeni liniştit. Retururile sunt mai dificile. Vom continua să muncim. Echipa mai are nevoie de 3-4 transferuri.  Totul trebuie făcut pas cu pas. Un nou-născut nu poate fi înscris direct la şcoală. Echipa abia a promovat în prima ligă, nu putem avea imediat ca obiectiv primele locuri, dar suntem pe calea bună. Obiectivul nostru este menţinerea în prima ligă”, a afirmat el.

Marius Şumudică a precizat că are unele probleme în ceea ce priveşte sistemul VAR: “Nu am înţeles VAR-ul din Turcia. Când se joacă împotriva echipelor mari şi se comit faulturi secere VAR mai uşor şi cartonaşele sunt acordate mai uşor. Decide arbitrul care conduce echipa responsabilă de VAR, discută cu arbitrul de centru? Nu ştiu, dar nu am înţeles cine conduce sistemul”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.