Antrenorul formaţia Al Shabab, Marius Şumudică, a ironizat, vineri, colaborarea pe care antrenorul Mircea Rednic o are cu fiica lui, Luana, impresar care aduce jucători la Dinamo.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"De câte ori are şansa încearcă să înţepe pe toată lumea şi Dumnezeu îţi mai dă, aşa, câte o pălmuţă. Comentează pe la conferinţele de presă că de ce mi-a fost rău, ce buget am avut eu şi n-a avut el, ceva de genul ăsta. Nu mă intersează, n-am nicio treabă, îi doresc baftă lui Mircea Rednic, este unul dintre antrenorii titraţi, este unul dintre managerii din România. Cred că este singurul manager din România la ora actuală, face şi desface şi la transferuri şi peste tot, a găsit şi mediul propice, în momentul de faţă. Să dea Dumnezeu să prindă play-off-ul, ceea ce îşi doreşte foarte mult! Împreună cu fata dânsului, cu care lucrează foarte bine în ultimul timp am văzut. Ce să facem, trebuie să ne apucăm să aducem familiile aproape de fotbal, că asta este reţeta succesului. Dacă poţi să le faci pe toate, fă-le pe toate, trei în unu, ca nessul! Eu n-am nimic cu el, mai sunt ironic câteodată, dar mă deranjează că vorbeşte de mine când nu ştiu dacă ar avea vreun motiv să vorbească de mine. Dacă se uită un pic în spate, i-am dat câte patru, săracul, şi au băut ai mei până la şase dimineaţa, când am luat campionatului cu Astra. Şi i-am bătut şi când am băut până la şase dimineaţa, băuse Morais vreo 18 beri, săracul, şi a dat şi gol. Mai bine <ciocul mic, Mircică, vezi-ţi de treaba ta şi nu mai vorbi nici de Luţu 1, Luţu 2, nici de Şumudică, nici de cine mai e!> El e un băiat abil, aşa, un băiat pe care-l duce capul şi care face glume, crede că le ştie pe toate, dar în ultimul timp <puncte, puncte>", a declarat Şumudică, la Aeroportul Internaţional Otopeni.

Fostul tehnician al Astrei s-a arătat, astfel, deranjat de faptul că Mircea Rednic a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că spre deosebire de el la precedenta echipă, Al Faisaly, Marius Şumudică a avut un buget pentru achiziţii la Al Shabab, de care totuşi s-a plâns.

“Şumudică se plângea la cinci milioane, eu am avut zero euro. Toţi jucătorii au venit gratis, nu i-am transferat eu. Nu am avut buget la echipă. Chiar era amuzant când vedeam 15 milioane pentru Tănase şi noi săracii jucătorii toţi care au venit au venit liber. Echipa n-a fost făcută de mine acolo. El la cinci milioane se plânge… Eu ce să mai zic?”, a spus Rednic.

Dinamovistul a vorbit atunci şi despre faptul că Şumudică a suferit o cădere de calciu la un meci al echipei sale, în Arabia Saudită. “I s-a făcut rău. Dar şi-a revenit repede, că după zece minute era la telefon. Preşedintele care a venit acum e foarte bogat şi sunt sigur că din iarnă vor face transferuri. În Arabia problema este dacă te prinde iarna. Poate de-aia i s-a făcut rău, că ştia că dacă nu câştigă… Da, dar n-a spus că a jucat în zece oameni echipa adversă”, a mai afirmat Mircea Rednic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.