Căpitanul echipei Dinamo Bucureşti, Steliano Filip, a declarat, joi, după remiza din meciul cu Athletic Bilbao, scor 1-1, că formaţia sa pleacă cu şansa a doua, dar jucătorii vor da totul la retur pentru a obţine calificarea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Suporterii s-au ridicat la cel mai înalt nivel. Plecăm cu şansa a doua, aşa cum a fost de la început, dar am demonstrat că suntem o echipă valoroasă, în creştere. Ne bucurăm că revenim după atâţia ani în Europa, vom da totul la Bilbao pentru a ne califica. Ne-a motivat prezenţa lui Rivaldo. Nu depinde de mine plecarea de la Dinamo, acum mă gândesc doar la echipa mea. Dacă se va face ceva, vom vedea", a spus Filip la TVR 1.

Echipa Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate, joi, pe teren propriu, scor 1-1 (0-1), cu formaţia spaniolă Athletic Bilbao, în prima manşă a turului trei preliminar. Rivaldinho a înscris cu un şut la vinclu de la 30 de metri sub privirile tatălui său, Rivaldo, prezent pe Arena Naţională.

Athletic Bilbao a deschis scorul prin Laporte, în minutul 21, Dinamo Bucureşti reuşind egalarea prin Rivaldinho, în minutul 54.

Partida retur se va disputa la 3 august, la Bilbao.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.