Nicolae Stanciu a declarat, vineri seară, după meciul României cu Suedia, scor 0-2, că el şi colegii săi din echipa naţională s-au simţit neputincioşi în faţa suedezilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Suntem trişti, dezamăgiţi că n-am putut să ne bucurăm în primul rând fanii, dar în teren cred că nu numai eu, toţi ne-am simţit neputincioşi. Nu ştiu dacă am avut o ocazie clară de gol. Cred că şi din afară s-a văzut că au câştigat meciul uşor. Cred că ne-a lipsit agresivitatea, un pressing mult mai avansat, dar nu ştiu dacă mai e ceva de făcut pentru meciul cu Spania sau de analizat. Este bine că mai avem Liga Naţiunilor şi să vedem ce putem scoate de acolo. Din teren m-am simţit neputincios, la fel ca şi colegii mei. Lumea poate să zică ce vrea, e dreptul lor să critice. Vom vedea ce va fi pe viitor”, a spus Stanciu la Pro TV.

Întrebat dacă este cazul unei schimbări de selecţioner, el a răspuns: “Nu e treaba mea, din ce am citit în presă dânsului îi expiră contractul în decembrie. Nu ştiu ce va fi. Nu sunt eu vestiarul, mi-aş dori să rămână, dar nu e decizia noastră şi habar n-am părerile celorlalţi colegi. Sunt foarte dezamăgit şi trist în momentul de faţă”.

Reprezentativa României a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), de Suedia, în etapa a IX-a, penultima, a Grupei F a preliminariilor Euro-2020. "Tricolorii" au ratat calificarea din preliminarii, dar mai au o şansă din Liga Naţiunilor, în martie 2020, de a participa la turneul final, la care şi România organizează meciuri. Din Grupa F se califică Spania şi Suedia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.