Tenismenul Stan Wawrinka, locul 232 WTA, dar fost numărul 3 mondial, a revenit pe teren după o pauză de mai mult de un an, la turneul challenger de la Marbella.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Elveţianul a fost învins, marţi, în prima manşă, cu scorul de 6-2, 6-4, de suedezul Elias Ymer, locul 131 ATP, într-o oră şi 33 de minute.

Wawrinka, care a împlinit, luni, 37 de ani, s-a accidentat la piciorul stâng la începutul anului 2021 şi a fost operat de două ori. Problemele lui la picior sunt însă mai vechi, din 2019. 

El nu a mai jucat niciun meci de la eliminarea sa rapidă la Qatar Open, la începutul lunii martie a anului trecut. 

"Vin aici să câştig. Dacă nu merge bine, nu îmi spun că nu contează. Încerc să-mi forţez soarta. Marţi, voi intra pe teren pentru a câştiga. Dar dacă pierd şi nivelul meu este corect, nu va fi un dezastru sau sfârşitul lumii, ca şi cum aş fi în formă maximă. Sunt lucid. Ştiu că ar putea dura timp să ajung unde vreau. Au fost deja câteva succese. Sunt fericit să fiu aici. Este un mic succes, dar deja unul real. În toţi aceşti ani, ziua mea de naştere nu a fost niciodată foarte importantă, deşi anul trecut eram în cârje pe vremea asta. Rareori am avut petreceri mari de ziua mea, pentru că pica mai mereu când eram în Miami. Cadoul pentru mine este să mă întorc în competiţii", declara Wawrinka, înaintea turneului.

Stan Wawrinka, de trei ori campion de grand slam, a primit un wild card şi pentru Mastersul 1.000 de la Monte-Carlo, de luna viitoare.

La Marbella, este aşteptată încă o revenire importantă pe teren, cea a austriacului Dominic Thiem, locul 50 ATP, de asemnea fost numărul 3 ATP.

Thiem, principalul favorit, va evolua, tot marţi, în prima manşă, cu argentinianul Pedro Cachin, locul 228 ATP.

Accidentat la încheietura mâinii drepte, Dominic Thiem nu a mai jucat din 23 iunie 2021, când a abandonat partida cu Adrian Mannarino, în turul doi de la Mallorca.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.