Naţionala de baschet feminin a României a fost învinsă duminică, în deplasare, de reprezentativa Spaniei, scor 107-52 (46-27), în al doilea meci din grupa C preliminară a Campionatului European din 2023.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Principalele marcatoare ale partidei au fost Etxari şi Conde, câte 21 puncte, pentru Spania, respectiv Ghizilă 14, pentru România.

În primul meci din grupa C, tricolorele au dispus pe teren propriu de echipa Islandei, scor 65-59.

După două etape, România se află pe locul 2, cu 3 puncte, iar Spania este lider, cu 4.

Din grupă mai face parte reprezentativa Ungariei, care joacă duminică seară cu Islanda.

Celelalte partide ale României în grupă se vor juca după programul: cu Ungaria (24 noiembrie 2022, acasă), cu Islanda (27 noiembri, deplasare), cu Spania (9 februarie 2023, acasă) şi cu Ungaria (12 februarie, deplasare).

Din cele 10 grupe preliminare se vor califica la turneul final al Campionatului European din 2023 prima clasată în fiecare grupă, plus alte patru echipe de pe locul secund cu cea mai bună linie de clasament.

La turneul final al CE2023 sunt calificate direct gazdele competiţiei, Israel şi Slovenia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.