Portarul senegalez al echipei Rayo Majadahonda, Cheikh Sarr, a fost victima unor insulte rasiste în timpul unui meci cu Sestao River, din a treia ligă spaniolă. Echipa sa a decis să părăsească terenul în semn de protest. Sevilla FC a condamnat, de asemenea, sâmbătă, insulte rasiste, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jucătorii de la Rayo Majadahonda au refuzat să termine sâmbătă meciul cu Sestao River.

"Echipa noastră nu va relua meciul, după ce jucătorul nostru a fost ţinta unor insulte rasiste inacceptabile", a precizat Rayo Majadahonda într-un mesaj postat pe X. Portarul senegalez a fost eliminat după o altercaţie cu un fan din spatele porţii sale, ceea ce a determinat echipa sa să părăsească terenul şi arbitrii să oprească meciul.

Potrivit presei spaniole, mai mulţi suporteri ai Sestao River l-au insultat pe Cheikh Sarr spre finalul meciului, imediat după al doilea gol al echipei lor. "Este o ruşine absolută ceea ce s-a întâmplat astăzi... O parte a stadionului a lansat insulte rasiste la adresa coechipierului nostru Cheikh Sarr din cauza culorii pielii sale", a afirmat căpitanul lui Rayo, Jorge Casado, pe Instagram.

Vinicius deplânge incidentele repetate

Anterior, sâmbătă, FC Sevilla a condamnat şi ea insultele adresate jucătorului său argentinian Marcos Acuña şi antrenorului său Quique Sanchez Flores în timpul meciului de la Getafe.

"În acest weekend, nici măcar nu voi juca. Dar am avut parte de trei cazuri josnice de rasism în Spania numai sâmbăta aceasta", a deplâns, pe de altă parte, atacantul brazilian al echipei Real Madrid, Vinicius Junior, care a fost ţinta unor insulte rasiste în numeroase rânduri de la sosirea în Spania în 2018.

"Rasiştii trebuie denunţaţi, iar meciurile nu pot continua cu ei în tribune. Vom fi victorioşi doar atunci când rasiştii vor părăsi stadioanele direct în închisoare, locul pe care îl merită", a adăugat starul Seleção, care a devenit o figură a luptei împotriva rasismului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.