Sorana Cîrstea, locul 35 WTA, a fost învinsă, duminică, de americanca Venus Williams, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 8, cu scorul de 6-3, 6-4, în turul al doilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sorana Cîrstea a început "timid" jocul cu Venus Williams, cu serviciu oscilant şi cu multe greşeli neforţate. Williams a reuşit break-ul în ghemul I, apoi Cîrstea a făcut rebreak, dar românca şi-a pierdut din nou serviciul. Jucătoarea americană şi-a păstrat avantajul de două ghemuri până la 5-3, când a reuşit un nou break şi a câştigat setul, cu 6-3, după 33 de minute.

Mai agresivă şi cu un joc cu mai puţine greşeli, românca a condus cu 2-0 în setul secund, după un break în primul ghem, a avut minge de 3-0 şi dublu break, ratată însă. Ea a ridicat totuşi scorul la 3-1, dar momentele ei de succes aproape s-au epuizat. Venus Williams a câştigat patru ghemuri la rând, servind la 5-3 pentru meci. Cîrstea a amânat deznodământul cu rebreak, dar nu şi-a fructificat serviciul în ghemul următor şi adversara s-a impus, cu 6-4, după o oră şi 19 minute de la start.

Venus ar putea evolua în turul al treilea cu sora ei, Serena Williams, dacă fostul lider WTA va trece de olandeza Kiki Bertens, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29.

Premiul pentru participarea în turul doi este de 25.465 de dolari şi 35 de puncte WTA.

România mai este reprezentată în competiţia de simplu de la Indian Wells doar de Simona Halep, locul I WTA, care va evolua, duminică, în turul al treilea, împotriva jucătoarei americane Caroline Dolehide, locul 165 WTA, beneficiară a unui wild card.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.