Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, va evolua, probabil miercuri, cu jucătoarea Magdalena Rybarikova din Slovacia, locul 33 WTA, în turul al doilea al Rogers Cup, de la Toronto.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Halep este direct acceptată în această fază, în timp ce Rybarikova a învins-o, marţi, cu scorul de 7-5, 6-0, în 65 de minute, pe croata Mirjana Lucici-Baroni, locul 31 WTA. Sportiva din Slovacia este pe tabloul principal în Canada din postura de lucky loser. Ea a înlocuit-o pe americanca Madison Keys, locul 17 WTA, care s-a retras din cauza unei accidentări.

Halep şi Rybarikova s-au întâlnit de trei ori până în prezent. Jucătoarea de pe locul 33 WTA conduce cu 2-1, dar ultima partidă dintre ele a fost în 2014.

Halep este deţinătoarea trofeului la Rogers Cup, competiţie de categorie Premier 5, după ce a câştigat anul trecut finala de la Montreal, chiar în faţa lui Keys, scor 7-6 (2), 6-3. În 2015, la Toronto (cele două oraşe alternează la organizarea Rogers Cup), românca a fost finalistă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.